ALCALOÍD, alcaloizi, s. m. Substanță bazică azotată, de origine vegetală sau obținută sintetic, toxică, folosită în doze mici ca medicament. – Din fr. alcaloïde.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

PRÍZĂ, prize, s. f. 1. (Tehn.) Dispozitiv de conectare cu ajutorul căruia se realizează legătura electrică a unui receptor mobil la o rețea electrică prin intermediul unei fișe de curent; p. restr. orificiu, cu un dispozitiv de obturare sau de reglare, făcut în peretele unei încăperi, al unui generator, al unei conducte etc., prin care se realizează legătura electrică. ◊ Priză aeriană de curent = priză în formă de bară, de liră etc., prin care se realizează legătura dintre o linie electrică aeriană și un tramvai, o locomotivă electrică etc. Priză de pământ = dispozitiv prin intermediul căruia se realizează o legătură electrică conducătoare directă cu pământul. 2. Deschizătură în peretele exterior al unei construcții prin care se face aerisirea. 3. Angrenare a două roți dințate într-un mecanism. 4. Fenomen de transformare din stare plastică în stare rigidă a amestecurilor hidratate de lianți care se fololosesc în construcții. 5. (În sintagma) Priză de aterizare (sau de teren) = ansamblul manevrelor executate de un pilot pentru a ateriza exact în punctul dorit. 6. (Fam.; în expr.) A avea (sau a fi cu) priză la cineva (sau asupra cuiva) = a avea trecere (la cineva), influență (asupra cuiva), a trezi interesul (cuiva). 7. (Livr.) Cantitate mică de tutun care se trage pe nas. 8. Doză (mică) de medicament. 9. Modul în care este prinsă mingea la handbal, baschet, rugbi etc.; mod în care atleții țin sulița sau prăjina, tenismenii racheta sau paleta. 10. (La judo, lupte etc.) Dezechilibrare și proiectare a adversarului. 11. (Cin.; în sintagma) Priză directă = tehnică de înregistrare a dialogului sincron cu filmarea, asigurând veridicitatea interpretării actoricești. – Din fr. prise.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

NITROGLICERINĂ s. f. Substanță lichidă, uleioasă, gălbuie sau incoloră, foarte toxică, obținută prin tratarea glicerinei cu un amestec de acid azotic și acid sulfuric și întrebuințată la fabricarea dinamitei și, în doze mici, ca medicament în unele boli de inimă. – Din fr. nitroglycérine.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cornel | Semnalează o greșeală | Permalink

ALCALOÍD ~zi m. Substanță organică toxică, de origine vegetală, folosită în doze mici ca medicament. /<fr. alcaloïde
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ALCALOÍD, alcaloizi, s. m. Substanță organică de origine vegetală, toxică, folosită în doze mici ca medicament. – Fr. alcaloïde.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

HOMEOPÁTIC, -Ă, homeopatici, -ce, adj. De homeopatie, privitor la homeopatie. ◊ Doză homeopatică = medicament în doză foarte mică. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathique.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HOMEOPATÍE f. Metodă de tratare a bolilor prin folosirea în doze mici a unor medicamente, care în doze mari ar provoca la omul sănătos simptomele bolii respective. [G.-D. homeopatiei; Sil. -me-o-] /<fr. homéopathie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HOMEOPATÍE s.f. Metodă de tratament care întrebuințează doze foarte mici de medicamente care ar putea produce o boală analoagă bolii care se combate. [Pron. -me-o-, gen. -iei. [< fr. homéopathie, cf. gr. homoios – asemănător, pathos – suferință].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PRÍZĂ s. f. 1. manieră de a prinde adversarul la judo, la katch etc. ◊ poziție a mâinilor în momentul în care se prinde sau se aruncă mingea de handbal sau de baschet etc.; mod în care atleții țin sulița sau prăjina, tenismenii racheta sau paleta. 2. asperitate, proeminență pe care un alpinist o folosește pentru a escalada o stâncă. 3. navă militară sau comercială capturată de la inamic. 4. stare a unei piese de șah pe care adversarul este în drept să o ia. 5. ~ directă = a) cuplu de transmisie a unui autovehicul în care arborele primar transmite direct mișcarea arborelui secundar; b) poziție a schimbătorului de viteze care dă acest cuplu. 6. ~ de aer = orificiu prin care se aerisesc unele încăperi, prin care aerul pătrunde într-un motor sau într-o canalizație. 7. dispozitiv care permite a branșa un aparat electric la rețeaua electrică respectivă. 8. construcție hidrotehnică pentru captarea apei. 9. ~ de sunet sau de imagine = înregistrare a sunetului sau a imaginii pe un film. ◊ dispozitiv de luare a unui fluid dintr-o conductă, dintr-un recipient etc. 1⁰. trecere în stare solidă a pastei unui liant hidraulic. 1¹. ~ de aterizare = ansamblul manevrelor care precedă aterizarea unui avion, executate de pilot pentru a veni exact pe aerodrom. 1². (fig.; fam.) trecere, influență, simpatie de care se bucură cineva. 1³. cantitate mică de tutun care se prizează¹. ◊ doză (mică) dintr-un medicament. (< fr. prise)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

MICRODÓZĂ, microdoze, s. f. (Farm., Med.) Doză de medicament cu concentrație foarte mică, folosită în homeopatie. – Micro¹ + doză.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

POȚIÚNE, poțiuni, s. f. Nume generic dat medicamentelor lichide care se iau (în doze mici) pe cale bucală. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. potion, lat. potio, -onis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

POȚIÚNE ~i f. (nume generic) Medicament lichid care se administrează în doze mici, pe cale bucală. [Sil. -ți-u-] /<fr. potion, lat. potio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POȚIÚNE s.f. Medicament lichid care se ia în doze mici pe cale bucală. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. potion, lat. potio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

POȚIÚNE s. f. medicament lichid care se ia în doze mici pe cale bucală. (< fr. potion, lat. potio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PICĂTÚRĂ ~i f. 1) Părticică globulară de lichid; strop; pic. ◊ ~ cu ~ puțin câte puțin; treptat. Până la ultima ~ de sânge până la ultima suflare; până la moarte. A semăna cu cineva ca două ~i de apă a semăna întocmai cu cineva. 2) Cantitate foarte mică din ceva; pic; fărâmitură; strop; gram. ~ de dulceață. 3) la pl. Medicament lichid, care se administrează dozat cu pipeta. /a pica + suf. ~ătură
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRAF, (2, 3) prafuri, s. n. 1. Material format din particule solide foarte fine, provenite din fărâmițarea naturală a scoarței terestre, a unor corpuri solide, din unele procese biologice ale viețuitoarelor etc.; pulbere, colb. ♦ Exp. A face (pe cineva sau ceva) praf = a) a sfărâma în bucăți; a distruge; b) (cu privire la bunuri materiale) a irosi, a cheltui fără rost; c) (fam.) a învinge pe cineva într-o discuție în contradictoriu, a-i anula argumentele; a impresiona profund (prin cele ce spune sau face); a epata. A (se) face praf și pulbere sau a (se) preface în praf = a (se) distruge complet, a nu mai rămâne nimic. A se alege praful sau nu se alege nici praful, a nu rămâne nici praf = a fi complet distrus, nimicit; a fi ucis. A arunca (cu) praf în ochii cuiva = a încerca să înșele pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât sunt în realitate, a induce în eroare. A se face praf pentru cineva = a-i purta cuiva o mare grijă, a face tot posibilul pentru cineva. Praful de pe tobă = nimic. 2. (De obicei urmat de determinări) Nume dat diferitelor materiale solide reduse la starea de particule foarte fine și care sunt folosite în diferite scopuri. ◊ Praf de pușcă = pulbere formată dintr-un amestec de azotat de potasiu, sulf și cărbune de lemn, folosită ca explozibil. Praf de spumă = preparat care produce în contact cu apa o spumă și care se folosește pentru stingerea incendiilor. Praf de copt = preparat care se întrebuințează în patiserie pentru a face sa crească aluaturile, prin bioxidul de carbon pe care îl degajează. Lapte praf = lapte sub formă de pulbere, obținut prin eliminarea apei din componența lui. Praf de bronz = pulbere care se amestecă cu ulei sau cu lac și formează vopsele care imită metalul. Praf de mătase = substanță cu aspect lucios, preparată din mică¹ pisată, folosită la zugrăveli. Praf hidrofob = material pulverulent, neinflamabil și imputrescibil, obținut din cenușa de la termocentrale cu adaosuri de păcură, folosit pentru hidroizolări. 3. Spec. Substanță toxică sau medicamentoasă în formă de pulbere; (pop.) doză dintr-un astfel de medicament. ◊ (Arg.) Praf alb = cocaină. 4. (Pop.) Polen. [Var.: (înv. și reg.) prav s. n.] – Din sl. prachŭ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink