ZICĂTOÁRE, zicători, s. f. 1. Frază scurtă, uneori rimată, asemănătoare maximei, prin care poporul exprimă în mod metaforic o constatare de ordin general, filozofic, un principiu etic, o normă de conduită etc.; zicătură, zicală, proverb. 2. (Reg.) Bucată muzicală; p. ext. instrument muzical. – Zice + suf. -ătoare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ZICĂTOÁRE ~óri f. Expresie concisă, deseori figurată, care conține o povață sau un gând înțelept; zicală; zicere. / a zice + suf. ~ătoare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ZICĂTOÁRE, zicători, s. f. 1. Frază scurtă prin care poporul exprimă o constatare de ordin general. 2. (Reg.) Bucată muzicală; p. ext. instrument muzical. – Din zic (prez. ind. al lui zice) + suf. -(ă)toare.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

zicătoáre s. f., g.-d. art. zicătórii; pl. zicătóri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ZICĂTOÁRE s. proverb, zicală, vorbă bătrânească, (rar) parimie. (Colecție de ~ori.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

zicătoáre s. f., g.-d. art. zicătórii; pl. zicătóri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink