VOLINTÍR s. m. v. voluntar.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de bogdanrsb | Semnalează o greșeală | Permalink

VOLINTÍR ~i m. v. VOLUNTAR. /<rus. volontër
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

volintír, volintíri, s.m. (înv.) 1. ostaș grec voluntar (mai ales înrolat în armata lui Ipsilante, în vremea zaverei, la 1821). 2. om crud, barbar.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

volintír (-ri), s. m. – Soldat voluntar. Fr. volontaire prin intermediul germ. Volontair, rus. volontjor (Sanzewitsch 212), cf. bg. volontir. – Der. volintiresc, adj. (voluntar); volintirime, s. f. (trupă de voluntari). Este dubletul lui voluntar, s. m., din același cuvînt fr.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

volintír (zavergiu, soldat voluntar) s. m., pl. volintíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink