VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejești. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaș; a se război. – Din voinic.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de bogdanrsb | Semnalează o greșeală | Permalink

A VOINICÍ ~ésc intranz. înv. A săvârși fapte de voinic. /Din voinic
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE VOINICÍ mă ~ésc intranz. A-și da aere de voinic; a o face pe grozavul; a se grozăvi. /Din voinic
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VOINICÍ vb. v. bate, haiduci, lupta, război.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

voinicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. voiniceáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VOINÍC, -Ă, voinici, -ce s. m., adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, chipeș, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaș. II. Adj. (Despre oameni) Bine făcut, robust, viguros, vânjos. – Din bg., scr. vojnic.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de bogdanrsb | Semnalează o greșeală | Permalink

VOINÍC ~că (~ci, ~ce) și substantival Care are o mare putere fizică; puternic. /<sl. vojniku
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CRUCEA-VOINÍCULUI s. v. pojarniță, popilnic, rostopască, sunătoare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FRUNZA-VOINÍCULUI s. v. brâncuță, usturoiță.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SÂNGELE-VOINÍCULUI s. v. oreșniță.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SCAIUL-VOINÍCULUI s. v. scăiuș, varga-ciobanului.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VOINÍC adj. 1. v. robust. 2. v. voluminos. 3. v. corpolent. 4. legat, robust, solid, viguros, vânjos, zdravăn. (Un trup ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VOINÍC adj. v. brav, curajos, cutezător, dârz, inimos, îndrăzneț, neînfricat, semeț, viteaz.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VOINÍC s. v. erou, fecior, flăcău, militar, ostaș, oștean, soldat, tânăr, viteaz.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Voinic ≠ becisnic, debil, molatic, slab, slăbănog
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

voiníc (-cI), s. m. – 1. (Înv.) Ostaș, soldat. – 2. Tînăr, băiat. – 3. Viteaz. – 4. (Adj.) Tare, robust. – Var. înv. vonic. Sl. vojnikŭ (Tiktin) sau mai bine din bg., sb., slov. vojnik, din cauza accentului, la fel ca și tc. voiniklar „ienicer” (cf. F. Algoratti, Viaggio di Terra Santa, Novara, 1596, p. 259). Din același motiv nu pare probabilă der. din sl. vojinŭ, cu suf. nic (Pușcariu, Dacor., VII, 466); rezultatul trebuia să fie vóinic, ca răzbóinic, stráșnic, tráinic etc. – Der. voinicame, s. f. (înv., armată, trupă); voinici, vb. (a se război; a duce viață de soldat sau de bandit; refl., a face pe grozavul); voinicesc, adj. (înv., războinic; curajos, viteaz, hotărît; robust, viguros); voinicește, adv. (vitejește, cu bărbăție, hotărît); voinicie, s. f. (înv., soldățime; înv., banditism; curaj, îndrăneală); voinicos, adj. (brav, îndrăzneț, întreprinzător; lăudăros; încrezut, fanfaron); voinicică, s. f. (specie de creson, Sisymbrium Loesellii). – Sl. voiničĭskŭ „militar” (Miklosich, Lexicon, 71) trebuie să fie reproducerea rom. voinicesc. Cf. voină.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

chíca-voinícului (bot.) s. f.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

crúcea-voinícului (bot.) s. f.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Prâslea-cel-Voiníc s. pr. m.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

sângele-voinícului (bot.) s. m.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

voiníc s. m., adj. m., pl. voiníci; f. sg. voinícă, g.-d. art. voinícei, pl. voiníce
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

indrușaím m. (turc. ' ytri-Šahi, d. ar. ' ytyr, esență, și pers. Šahi, regal). O plantă leguminoasă papilionacee agățătoare originară din India și cultivată și la noĭ din cauza florilor eĭ frumoase și parfumate, numită și sîngele voĭniculuĭ (lathyrus odorátus). Munt. Mușcat. – Și indrișain și endrișaim.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink