VOCATÍV, vocative, s. n. (Gram.) Caz al declinării care exprimă o chemare sau o invocare adresată cuiva. – Din fr. vocatif, lat. vocativus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de bogdanrsb | Semnalează o greșeală | Permalink

VOCATÍV ~e n. lingv. Caz al declinării care conține forma specială pe care o ia substantivul pentru a exprima o adresare. /<fr. vocatif, lat. vocativus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VOCATÍV s.n. Caz al declinării care exprimă o chemare, o invocare adresată cuiva. [Cf. lat. (casus) vocativus, fr. vocatif].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

VOCATÍV s. n. caz al declinării care exprimă o chemare, o invocare adresată cuiva. (< lat. vocativus, fr. vocatif)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

VOCATÍV s. (GRAM.) (înv.) chemătoare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

vocatív s. n., pl. vocatíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink