VOCÁLĂ, vocale, s. f. (Fon.) Sunet al vorbirii la a cărui emitere curentul de aer sonor iese liber prin canalul fonator, fără să întâlnească nici un obstacol; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. ◊ Vocală neutră = structură vocalică ce se caracterizează prin formanți situați la 500 Hz, 1500 Hz, 2500 Hz. – Din lat. vocalis, germ. Vokal.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
bogdanrsb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VOCÁLĂ ~e f. 1) Sunet al vorbirii produs prin ieșirea liberă a curentului de aer din plămâni. 2) Semn grafic ce reprezintă un astfel de sunet. /<germ. Vokal, it. vocale, lat. vocalis
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VOCÁLĂ s.f. Sunet al vorbirii la a cărui articulare aerul din laringe iese liber, fără să întâlnească nici un obstacol; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. [< it. vocale, lat. vocalis].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VOCÁLĂ s. f. sunet al vorbirii la a cărui articulare aerul din laringe iese liber, fără să întâlnească nici un obstacol; semn grafic, literă reprezentând un asemenea sunet. (< lat. vocalis, germ. Vokal)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VOCÁLĂ s. (FON.) 1. (înv.) glasnică, sunătoare. (Consoane și ~e.) 2. vocală anterioară = vocală palatală, vocală prepalatală; vocală centrală = vocală medială; vocală medială = vocală centrală; vocală palatală = vocală anterioară, vocală prepalatală; vocală posterioară = vocală postpalatală, vocală velară; vocală postpalatală = vocală posterioară, vocală velară; vocală prepalatală = vocală anterioară, vocală palatală; vocală velară = vocală posterioară, vocală postpalatală.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
vocálă s. f., pl. vocále
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VOCÁL, -Ă, vocali, -e, adj. Care aparține vocii, privitor la voce, care servește la formarea vocii. ♦ (Muz.) Executat cu vocea, cântat din gură. – Din fr. vocal, lat. vocalis.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
bogdanrsb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VOCÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care participă la producerea vocii. Organe ~e. Coarde ~. 2) Care ține de voce; propriu vocii. Sunet ~. Tehnică ~ă. 3) Care este destinat pentru voce. Muzică ~ă. 4) Care constă din vocaliști. Ansamblu ~. /<fr. vocale, it. vocale, lat. vocalis
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VOCÁL, -Ă adj. Referitor la voce, în legătură cu vocea, care produce vocea. ♦ (Despre muzică) Care se cântă cu vocea. [< fr. vocal, cf. lat. vocalis < vox – voce].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VOCÁL, -Ă adj. referitor la voce, care produce vocea. ◊ (despre muzică) destinată vocii, care se execută cu vocea. (< fr. vocal, lat. vocalis)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
vocál adj. m., pl. vocáli; f. sg. vocálă, pl. vocále
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
vocală, muzică ~, muzică ce cuprinde toate genurile (I, 1, 2) la care participă vocea (1) omenească. Ea formează cel mai vechi strat din folclorul* tuturor popoarelor, vocile apărând aici fie singure, fie acompaniate de instr. În domeniul creației culte, genurile v. sunt reprezentate de: a. cor* (mai multe voci (2) care cântă simultan); b. lied*, cântec*, romanță (1), baladă* (voce acomp. de unul sau mai multe instr.); c. genurile vocal-simfonice: cantata*, oratoriul* (una sau mai multe voci acompaniate de orch.); d. opera* (vocile se integrează într-un ansamblu (I, 1) artistic complex, în cadrul unui spectacol reprezentat pe scenă). Genurile vocale s-au dezvoltat înaintea celor instr. dominând viața muzicală până la sfârșitul Renașterii* și căpătând încă din sec. 15 aspecte monumentale (motetul*, misa*). Muzica instr. va rămâne până în ultimele decenii ale sec. 16 dependentă de tipul de scriitură vocală ca și de repertoriul v. În epoca barocului* se nasc și se dezvoltă opera, cantata, oratoriul. Spre sfârșitul sec. 18 li se adaugă liedul. Încă din zorii epocii romantice apar întrepătrunderi între genuri. Beethoven introduce soliști* vocali și corul în Simfonia a IX-a, exemplu preluat la sfârșitul sec. de Gustav Mahler. În epoca modernă Arnold Schönberg compune Cvart. nr. 2 de coarde cu soprană. La compozitorii contemporani întâlnim cele mai variate combinații de voci și instr. și o lărgire considerabilă a sferei scriiturii vocale (întindere, dificultăți ritmice și de intonație).
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
vocál-simfónic, -ă adj. (muz.) Care se cântă cu vocea și cu orchestra simfonică ◊ „Compozitorul a făurit un limbaj care a încorporat stilului vocal-simfonic elementele cântecului de masă până la fuziunea deplină.” I.B. 10 V 61 p. 3 (din vocal + simfonic)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
emisie vocală v. bel-canto; canto; voce.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
vocálă, vocale s. f. Semn (notă) în muzica bisericească psaltică, în număr de zece, prin care se arată distanțele ascendente sau descendente dintre sunete. – Din lat. vocalis, germ. Vokal.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink