VOCÁȚIE, vocații, s. f. Aptitudine deosebită pentru o anumită artă sau știință; chemare, predispoziție pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumită profesiune. 2. (Jur.; în sintagma) Vocația succesorală = îndreptățire a unei persoane de a veni la o succesiune în temeiul calității sale de rudă. [Var.: (înv.) vocațiúne s. f.] – Din fr. vocation, lat. vocatio, -onis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de bogdanrsb | Semnalează o greșeală | Permalink

VOCÁȚIE ~i f. Atracție înnăscută (pentru o anumită activitate); dispoziție naturală; aplicație; aptitudine; înclinație; predispoziție. [G.-D. vocației] /<fr. vocation, lat. vocatio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VOCÁȚIE s.f. 1. Aptitudine, înclinare specială pentru o anumită artă, știință sau profesiune; predispoziție, chemare. 2. (Jur.) Vocație succesorală = drept al cuiva de a veni la o succesiune ca rudă sau ca soț supraviețuitor. [Gen. -iei, var. vocațiune s.f. / cf. fr. vocation, lat. vocatio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

VOCÁȚIE s. f. 1. aptitudine, înclinare specială pentru o anumită artă, știință sau profesiune; predispoziție, chemare. 2. (jur.) ~ succesorală = drept al cuiva de a veni la o succesiune ca rudă sau ca soț supraviețuitor. (< fr. vocation, lat. vocatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

VOCÁȚIE s. v. aptitudine.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

vocáție s. f. (sil. -ți-e), art. vocáția (sil. -ți-a), g.-d. art. vocáției; pl. vocáții, art. vocáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink