VINGALÁC, vingalace, s. n. (Tipogr.) Culegar. [Var.: vingălác s. n.] – Din germ. Winkelhaken.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

VINGALÁC ~ce n. poligr. Piesă metalică în care zețarul așază literele culese într-o anumită ordine, formând textul care urmează să fie tipărit; culegar. /<germ. Winkelhaken
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VINGALÁC s.n. (Poligr.) Instrument de metal în care zețarul așază literele culese pentru textul de imprimat; culegar. [< germ. Winkelhaken].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

VINGALÁC s. b. instrument de metal în care zețarul așază literele culese pentru textul de imprimat; culegar. (< germ. Winkethaken)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

VINGALÁC s. v. culegar.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

vingalác (-ce), s. n. – Culegător la tipografie. – Var. vingălac. Germ. Winkelhaken, cf. pol. winkelak (Cihac, II, 457). Cf. vinchel.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

vingalác s. n., pl. vingaláce
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VINGĂLÁC s. n. v. vingalac.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink