VIERMUÍRE, viermuiri, s. f. Faptul de a viermui; viermuială. – V. viermui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

VIERMUÍRE s. v. forfotă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

viermuíre s. f., g.-d. art. viermuírii; pl. viermuíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VIERMUÍ, viermuiesc, vb. IV. Intranz. A se mișca neîncetat și în număr mare de colo până colo; a mișuna, a forfoti. – Vierme + suf. -ui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

A VIERMUÍ pers. 3. ~éște intranz. (despre mulțimi de ființe) A se mișca fără întrerupere, grăbit și haotic; a foi; a foșni; a mișuna; a roi; a furnica; a forfoti; a fojgăi. /vierme + suf. ~ui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VIERMUÍ vb. v. forfoti.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

viermuí vb., ind. prez. 3 sg. viermuiéște, imperf. 3 sg. viermuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. viermuiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink