VEXAȚIÚNE, vexațiuni, s. f. (Livr.) Faptul de a vexa; vorbă, faptă, atitudine care supără, jignește, contrariază. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. vexation, lat. vexatio, -onis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

VEXAȚIÚNE ~i f. livr. Manifestare care vexează; vorbă sau faptă care lezează demnitatea sau reputația cuiva; jignire; insultă; ofensă; injurie. /<lat. vexatio, ~onis, fr. vexation
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VEXAȚIÚNE s.f. (Liv.) Vorbă, faptă care vexează. [Pron. -ți-u-, var. vexație s.f. / cf. fr. vexation, lat. vexatio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

VEXAȚIÚNE s. f. vorbă, faptă care vexează. (< fr. vexation, lat. vexatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

VEXAȚIÚNE s. v. afront, injurie, insultă, jignire, ocară, ofensă, rușine, umilință.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

vexațiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. vexațiúnii; pl. vexațiúni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink