VENERÁRE, venerări, s. f. (Rar) Faptul de a venera – V. venera.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
cornel
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VENERÁRE s.f. Faptul de a venera; venerație. [< venera].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VENERÁRE s. v. adorare.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Venerare ≠ defăimare, detestare
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
veneráre s. f., g.-d. art. venerării; pl. venerări
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VENERÁ, venerez, vb. I. Tranz. A respecta în mod deosebit, a cinsti în cel mai înalt grad, a manifesta o prețuire profund respectuoasă pentru cineva sau ceva. – Din fr. vénérer, lat. venerari.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A VENERÁ ~éz tranz. (ființe sau lucruri) A trata cu dragoste sau admirație exagerată; a respecta în mod deosebit; a adora; a idolatriza; a diviniza; a zeifica; a deifica. /<fr. vénérer, lat. venerari
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VENERÁ vb. I. tr. A arăta venerație față de cineva. [< fr. vénérer, it. venerare, cf. lat. venerari].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VENERÁ vb. tr. a arăta venerație față de cineva sau de ceva; a stima în cel mai înalt grad. (< fr. vénérer, lat. venerari)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VENERÁ vb. 1. v. glorifica. 2. v. adora.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A venera ≠ a defăima, a detesta
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
venerá vb., ind. prez. 1 sg. veneréz, 3 sg. și pl. venereáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Venera = Venus.
Sursa: Mitologic
(1969)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink