VAGABONDÁJ s. n. Vagabondare; starea celui care vagabondează. ♦ Infracțiune comisă de omul capabil de muncă ce refuză să exercite o ocupație, fără domiciliu stabil și lipsit de mijloace cinstite de trai. – Din fr. vagabondage.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de bogdanrsb | Semnalează o greșeală | Permalink

VAGABONDÁJ s.n. Vagabondare; starea celui care vagabondează, situația de vagabond. [< fr. vagabondage].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

VAGABONDÁJ s. n. vagabondare. ◊ starea celui care vagabondează. (< fr. vagabondage)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

vagabondáj s. n., (infracțiuni) pl. vagabondáre
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

VAGABONDÁJ s. 1. v. hoinăreală. 2. hoinăreală, pribegie, pribegire, vagabondare. (Un ~ din loc în loc.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

vagabondáj s. n., (infracțiuni) pl. vagabondáje
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink