VAGABONDÁ, vagabondez, vb. I. Intranz. A trăi ca un vagabond, a umbla fără țintă, fără rost, dintr-un loc în altul. – Din fr. vagabonder.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
bogdanrsb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VAGABONDÁ vb. I. intr. A rătăci fără țintă ca (un) vagabond; a trăi ca (un) vagabond. [< fr. vagabonder].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VAGABONDÁ vb. intr. 1. a rătăci fără țintă, a trăi ca (un) vagabond. 2. (fig.; despre gânduri, imaginație) a trece, fără încetare, de la un lucru la altul. (< fr. vagabonder)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
vagabondá (a ~) vb., ind. prez. 3 vagabondeáză
Sursa: DOOM 2
(2005)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VAGABONDÁ vb. 1. v. hoinări. 2. a hoinări, a pribegi, a rătăci, (prin Mold.) a bădădăi, a horhăi. (~ din loc în loc.) 3. a colinda, a cutreiera, a hoinări, a peregrina, a rătăci, a umbla, (livr.) a flana. (Pe unde n-a ~?)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
vagabondá vb., ind. prez. 1 sg. vagabondéz, 3 sg. și pl. vagabondeáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VAGABÓND, -Ă, vagabonzi, -de, adj., s. m. și f. (Om sau animal) care rătăcește fără rost pe drumuri, care hoinărește fără țintă; (om) fără ocupație stabilă, fără domiciliu fix. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. – Din fr. vagabond, lat. vagabundus. Cf. it. vagabondo.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
bogdanrsb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VAGABÓND, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, loc stabil de așezare, meserie precisă, existență stabilă. ♦ (Fig.) Nestatornic, inconstant. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. [< fr. vagabond, it. vagabondo < lat. vagabondus < vagari – a rătăci].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VAGABÓND, -Ă adj., s. m. f. (om, animal) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, ocupație, existență stabilă. ◊ (fig.) nestatornic. inconstant. ◊ (om) de nimic, fără căpătâi. (< fr. vagabond, lat. vagabundus)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
vagabónd adj. m., s. m., pl. vagabónzi; adj. f., s. f. vagaboándă, pl. vagaboánde
Sursa: DOOM 2
(2005)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VAGABÓND adj., s. 1. adj., s. hoinar. 2. s. v. derbedeu.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
vagabónd adj. m., s. m., pl. vagabónzi; f. sg. vagabóndă, pl. vagabónde
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
VAGABOND bagabei, boschetar, chiștocar, ecologist, fomist, goldan, marțafoi, plimbăreț, tomberonist, ulițar.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink