VĂR, VÁRĂ, veri, vere, s. m. și f. 1. Grad de rudenie între copiii sau descendenții persoanelor care sunt frați sau surori; persoană care se află cu alta într-o asemenea relație de rudenie, considerată în raport cu aceasta. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de bogdanrsb | Semnalează o greșeală | Permalink

VĂR veri m. Persoană de sex masculin considerată în raport cu fiica sau fiul unchiului ori a mătușii. /<lat. verus, ~a
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

văr s. m., voc. vére; pl. veri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

VĂR s. verișor, (pop. și fam.) veric, verișcan, (Maram.) verincel. (Sunt veri primari.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

văr (véri), s. m. – Grad de rudenie între copiii persoanelor care sînt frați și surori. – Mr., megl. ver, istr. veru „adevărat”. Lat. (consobrinus) vērus (Cipariu, Gram., 27, 11; Pușcariu 1856; REW 9262), cf. it., v. sp., port. vero, prov., cat. ver, v. fr. voir. Pentru evoluția semantică, cf. sp. primo. Uz general (ALR, I, 173). Sensul etimologic s-a păstrat în istr. și poate și în vare, conj. (atunci, căci), care pare să reprezinte lat. vere, formă azi înv. și complet înlocuită de oare. – Der. vară, s. f. (corespondentul feminin al lui văr); verișor, s. m. (văr); verișoară, s. f. (vară); vărui, vb. (a se numi văr), formație glumeață, folosită rar, de ex. de Alecsandri; verie, s. f. (calitatea de văr). După REW 9180, vare provin din lat. velle, soluție improbabilă.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

văr s. m., voc. vére; pl. veri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink