URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte: p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

URLĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care urlă; care produce urlete. /a urla + suf. ~ător
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

urlătór adj. m., pl. urlătóri; f. sg. și pl. urlătoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

urlătór s.m. (muz.) Solist de muzică ușoară care cântă foarte tare ◊ „E evident că D.A. și V.P. sunt doi exaltați ritmici, sau, cum se spune – între ghilimele – «urlători».” Luc. 29 VII 67 p. 8 (din urla + -ător, după it. urlatore; DEX – alt sens)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink