URLĂTOÁRE ~óri f. 1) Curs vijelios de apă, care curge cu zgomot printr-o albie abruptă, de pe coasta unui munte. 2) pop. Loc pe cursul unei ape curgătoare unde apa curge vertical de la înălțime (producând un zgomot puternic); cădere de apă; cascadă; cataractă. /a urla + suf. ~ător
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
URLĂTOÁRE s. v. cascadă, cataractă, cădere de apă.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
urlătoáre s. f., g.-d. art. urlătórii; pl. urlătóri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte: p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
URLĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care urlă; care produce urlete. /a urla + suf. ~ător
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
urlătór adj. m., pl. urlătóri; f. sg. și pl. urlătoáre
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
urlătór s.m. (muz.) Solist de muzică ușoară care cântă foarte tare ◊ „E evident că D.A. și V.P. sunt doi exaltați ritmici, sau, cum se spune – între ghilimele – «urlători».” Luc. 29 VII 67 p. 8 (din urla + -ător, după it. urlatore; DEX – alt sens)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink