ÚNUL, ÚNA, unii, unele, pron. nehot. 1. (Ține locul unui substantiv, fără a da o indicație precisă asupra obiectului) Să cântăm una de jale. * Expr. Asta-i încă una! sau asta încă-i una! exclamație de mirare (față de comunicarea unui fapt surprinzător sau neobișnuit) sau de nemulțumire (în legătură cu o întâmplare neplăcută). ◊ (În alternanță cu „altul” sau cu sine însuși) Unul are ureche muzicală, unul are glas frumos. ◊ (În corelație cu „altul”, exprimă un raport de reciprocitate) Își luară ziua bună unul de la altul. ♦ Cineva; oarecare. ◊ (Cu determinări care indică mai precis sensul substantivelor înlocuite) Deveni una din cele mai frumoase provincii. ◊ (Cu nuanță peiorativă, folosit de obicei pe lângă nume de persoană) Unu', Iorgu Badea. ♦ (În alternanță cu „altul”) Primul, întâiul. 2. (La pl.) O parte din... ♦ (Adjectival) Niște, anumiți. 3. (Cu formă feminină și valoare neutră) Ceva. A-și pune una în gând. * Expr. (Cu) una cu alta = compensându-se (împreună). [Gen.-dat. sg. unuia, uneia, pl. unora] – Din unu, una.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÚNUL úna (únii, únele) pron. nehot. 1) la sing. Cineva. 2) la pl. O parte din. ◊ ~ mai bun (frumos, deștept etc.) decât altul toți la fel de buni (frumoși, deștepți etc.). ~ ca ~ (sau ~ ca altul) fără deosebire; deopotrivă. Până una-alta între timp. A da toate pe una a supune întreaga activitate unui singur scop. A ști (sau a o ține) una și bună a persista într-o opinie. /<lat. unus, una
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
UNUL pron. careva, cineva, oarecare, vreunul, (pop.) cinevașileă, (înv. și reg.) oarecine, oareșicine, (înv.) cinevași, neștine. (~ dintre ei a întârziat.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
únul pr. m., g.-d. únuia, pl. únii; f. sg. úna, g.-d. úneia, pl. únele, g.-d. m. și f. února
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÚNU, ÚNA num. card. (Când precedă un substantiv are forma un, o; când ține locul unui substantiv are forma unul, una) 1. (Adesea substantivat) Primul număr din seria numerelor naturale, care reprezintă unitatea și se indică prin cifrele 1 și I. ◊ (În corelație cu „doi”, dă ideea de aproximație) Vei petrece o zi sau două. ◊ Loc. adj. Tot unul și unul = numai oameni sau lucruri de valoare, deosebite. ◊ Loc. adv. (Fam.) De unul singur = izolat; individual; fără însoțitor. Până la unul = toți, în unanimitate. (Sudat; cu formă feminină și valoare neutră) întruna sau tot întruna = mereu. ◊ Expr. (Pop.) A merge una = a merge alături, nedespărțiți. A fi (sau a face pe cineva) una cu cineva ori cu ceva = a fi (sau a face să fie) la fel cu altul; a egaliza, a uniformiza. A o ține una (și bună) = a nu ceda, a fi perseverent, a se încăpățâna în susținerea unei păreri. ◊ (Adjectival) Are un an. (Eliptic, indicând ora, ziua etc.) Acum e unu. ◊ (Substantivat, m.) Scrie un unu. ♦ (Cu valoare de num. ord.) Prim, întâi. Tomul unu. ♦ (Precedat de „câte”, formează num. distributiv corespunzător) Venea numai câte unul să mă vadă. ♦ Loc. adv. Câte unul-unul sau unul câte unul = succesiv, pe rând. ◊ (În corelație cu „doi”, dă ideea de aproximație) Mai trăsese câte-o dușcă-două de rachiu. 2. (Adjectival) Singur, unic. ◊ (Folosit pentru întărirea pronumelui personal) Eu unul mă duc să deschid ușa. 3. (Adjectival) Același, identic. Suntem la un gând amândoi. 4. (Precedat de o negație sau în propoziții negative) Nimeni. [Gen.-dat. unuia, uneia sau (când are forma un, o) unui, unei] – Lat. unus, -a.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÚNU1 m. 1) Număr constând dintr-o unitate. 2) Cifra 1 sau I. 3) Obiect marcat cu această cifră. /<lat. unus, ~a
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÚNU2 úna num. card. 1) (când determină un substantiv, sunt folosite formele un, o) Primul număr care stă la baza numerotației și reprezintă o cantitate egală cu o unitate; trei minus doi. 2) (cu valoare de num. ord.) Care precedă pe al doilea; întâi. /<lat. unus, ~a
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
douăzéci și únu num. m., f. douăzéci și úna
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
nici únul pr. m., g.-d. nici únuia; pl. nici únii, g.-d. nici února
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
tot úna adv. + adv. (ține-o înainte tot una), adv. + num. (tot una și una)
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
únu num. m., g.-d. únuia; f. úna, g.-d. úneia
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FORMULA 1, tip de automobile de curse de mare viteză, cu un singur loc, destinate competițiilor în circuit sau pe parcursuri ferme. În fiecare an se desfășoară Campionatul mondial al mărcilor și piloților de F. 1, pe parcursul a 16 mari circuite (pentru care se acordă Mari premii și punctaje), selecționați după timpul obținut în calificări. Mari campioni ai F. 1: M. Fangio, E. Fittipaldi, J. Stewart, N. Lauda, A. Prost, N. Mansell, A. Senna, M. Schumacher.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a se uita cu un ochi la făină și cu unul la slănină expr. (pop.) a fi sașiu, a suferi de strabism.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-și scoate ochii unul altuia expr. 1. a se certa, a se bate. 2. a-și imputa, a-și reproșa.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
NOTA UNU baston, chibrit, toiagul lui Moise.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
rude de gradul unu expr. (deț.) deținuți din aceeași celulă, care au relații homosexuale.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
unu tăiat expr. (șc.) nota șapte.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink