ULMÁ, ulm, vb. I. Tranz. (Pop.) A adulmeca; p. ext. a urmări. – Din urma².
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

ULMÁ vb. v. adulmeca, mirosi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ulmá, ulméz, vb. I (înv.) 1. (despre câini, copoi etc.) a adulmeca. 2. (fig.; despre oameni) a simți, a observa, a mirosi.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

adúlmec și (vechĭ) adúlm, aúlm și úlm, a -á v. tr. (lat. ad-olmĭcare saŭ rom. olm, miros, compus ca ad-un). Iaĭ urma mirosind (cum fac cîniĭ [!] ca să descopere vînatu ca să se ferească de vînătorĭ): un cîne [!] care adulmecă putoarea fĭareĭ. (Sadov. VR. 1924,1,9). Fig. Inima îĭ umbla aĭiurea cercetînd, adulmecînd (Rebr, 2,129); hoțu adulmecă mișcarea polițiiĭ [!]. – Și dúlmăc, -ecĭ, -ecă; să -ece (Mold. sud) și ulmesc (Mold. sud): îșĭ unflă nările lupu ca să ulmească stîna, și pornește (VR. 2,204). Mrom. úlmic, a -a (d. olmu, olm). V. aput și oblicesc 1.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink