TULPINÁ, tulpinez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni tulpină. – Din tulpină.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

TULPÍNĂ, tulpini, s. f. 1. Parte a unui arbore cuprinsă între rădăcină și coroană, care susține ramurile, frunzele, florile și fructele și prin care trece seva la diverse părți ale plantei; trunchi; parte a unor plante erbacee din care pornesc ramurile și frunzele. 2. Temă a unui cuvânt. 3. Fig. Origine a unui popor, a unei familii, a unei persoane etc. – Cf. bg., scr. turpina.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

TULPÍNĂ ~i f. Parte a unei plante de la rădăcină în sus, din care pornesc ramurile și frunzele. [G.-D. tulpinii] /<sl. trupina
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TULPÍNĂ s. I. 1. v. trunchi. 2. tulpină târâtoare = stolon. 3. v. lujer. 4. (BOT.) cotor, tuleu, (reg.) beldie. (~ la plantele erbacee mari.) 4. tulpină târâtoare v. stolon. II. v. spiță.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TULPÍNĂ s. v. matcă, talon, temă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

tulpínă (-ni), s. f. – 1. Trunchi de copac. – 2. Tijă centrală a unei plante. – Var. trupină, turpină. Bg., sb. trupina, de la trupŭ, cf. trup (Cihac, II, 425; Tiktin). Forma înv. este trupină, din care pare să se fi dezvoltat *trulpină, cu l expresiv; r s-ar fi disimilat într-o fază posterioară.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

tulpínă s. f., g.-d. art. tulpínii; pl. tulpíni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink