TRUP, trupuri, s. n. 1. (Pop.) Corp (al unei ființe). ◊ Loc. adv. (Cu) trup și suflet = cu totul, în întregime, fără rezerve. ◊ Expr. (A fi) trup din trupul cuiva = a) (a fi) născut din...; b) (a face) parte integrantă din ceva. A fi trup și suflet cu cineva = a se identifica cu aspirațiile cuiva; a fi foarte strâns legat de cineva. ♦ Corpul fără cap (și fără membre) al unei ființe; trunchi (2). ♦ Cadavru. 2. Parte principală a unui obiect, a unei construcții etc.; p. gener. obiectul însuși. 3. (Înv.) Întindere mare de pământ care alcătuiește un singur lot. Trup de moșie. 4. (Înv.) Mare unitate militară. – Din sl. trupŭ.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TRUP ~uri n. 1) Totalitate a organelor care alcătuiesc o ființă vie; corp. ◊ A fi (cu) ~ și suflet (cu cineva) a fi strâns legat de cineva; a avea aspirații comune cu cineva. (A fi) ~ din ~ul cuiva a) a se trage din cineva; b) a intra în componența unui tot. 2) Parte a organismului omenesc cu excepția capului și a membrelor; trunchi; corp; tors. ◊ ~ neînsuflețit cadavru. A trece (sau a călca) peste ~ul cuiva a merge spre un scop, folosind orice mijloace. 3) Parte principală a unui obiect. /<sl. trupu
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TRUP s. I. 1. (ANAT.) corp. (Sufletul și ~ul.) 2. (ANAT.) corp, trunchi. (Omul este alcătuit din cap, gât, ~ și membre.) 3. v. cadavru. II. v. bătător.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TRUP s. v. corp, materie, pat, substanță.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
trup (-puri), s. n. – Corp. – Mr., megl. trup. Sl. trupŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49, Cihac, II, 425; Conev 87), cf. bg., sb., cr., slov. trup, pol. trup „cadavru”. – Der. trupesc, adj. (corporal); trupește, adv. (corporal); trupeș, adj. (corpolent); trupeșie, s. f. (corpolență); trupean, adj. (înv., corporal); trupos, adj. (corpolent); trupoșie, s. f. (corpolență); întrupa, vb. (a incarna; a personifica). – Țig. sp. trupó, drupo (Besses 70 și 163), provine din rom. sau dintr-un idiom sl. – Cf. trupiță, tulpină.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
trup s. n., pl. trúpuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
trup, trupuri s. n. Formă biologică și apariție concretă în existența omului, care nu există înainte de suflet sau după el, ci apare simultan ca parte constitutivă a ființei umane. ♦ Fig. Trupul lui Hristos = a) Biserica Creștină; b) euharistie. – Din sl. trupŭ.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a i se încrâncena / a i se încreți carnea pe trup expr. a avea frisoane, a se înfiora.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink