TROP1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită zgomotul pe care îl fac picioarele când lovesc pământul în mers. [Var.: trópa, (pop.) trópai interj.] – Onomatopee.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TROP2, tropi, s. m. (Livr.) Figură de stil. – Din fr. trope, lat. tropus, ngr. trópos.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TROP1 interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de picioare în timpul mersului). /Onomat.
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TROP2 ~i m. Procedeu stilistic de întrebuințare a cuvântului cu alt sens decât cel obișnuit pentru a reda mai plastic conținutul de idei; figură de stil. /<ngr. trópos, lat. tropus, fr. trope
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TROP s.m. Termen generic pentru orice figură de stil, care constă în întrebuințarea unui cuvânt sau a unei expresii în sens figurat. // (Și în forma tropo-) Element prim și secund de compunere savantă cu semnificația „schimbare”, „care se schimbă”, „care se întoarce”, „cu o anumită direcție”, „cu o anumită caracteristică”, „care se răsucește”. [< fr. trope, lat. tropus, gr. tropos].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TROP1 s. m. 1. (în fil. sceptică antică) argument potrivit căruia nici o afirmație sau negație nu are temei, nici un adevăr nu poate fi formulat, orice judecată filozofică trebuind suspendată. 2. figură de stil. 3. (în cultul liturgic gregorian) parafrază, interpolare care orna textul și prelungea melodia. (< fr. trope, lat. tropus, gr. tropos)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TROP2(O)-, -TRÓP, -TROPÍE, -TROPÍSM elem. „mișcare, întoarcere, schimbare”, „afinitate”. (< fr. trop/o/-, -trope, -tropie, -tropisme, cf. gr. tropos)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TROP s. v. figură de stil.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
trop interj. – Indică zgomotul făcut de picioare în mers sau la dans. Creație expresivă, cf. hop, țop, sdup. – Der. tropăi, vb. (a tropoti, a tupăi), a cărei relație cu sl. trepati, trepetati „a tremura” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 524; Conev 94) este improbabilă; tropăit, s. n. (tropot); tropăială, s. f. (tropot); tropăitură, s. f. (tropot); tropoi (var. tropoti, tropota), vb. (a face zgomot cu picioarele); tropot, s. n. (zgomot produs cu picioarele; ropot, zgomot produs de alergatul cailor), de la tropăi ca troncot de la troncăni, cf. mr. troput (după Tiktin și Candrea, din rus., bg. tropot, coincidență care pare a se datora sursei expresive comune); tropcă (var. Dobr. tropancă), s. f. (un anumit dans popular).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
trop/trópa interj.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
trop (figură de stil) s. m., pl. tropi
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
trop (pl. tropi) (‹ gr. πρόπος [tropos], pl. tropoi, „melodie, figură retorică, întoarcere de frază”) 1. V. tonos. 2. Unele tratate medievale foloseau termenul t. ca sinonim al termenului tonos (modus – v. mod (I, 3)) sau pentru a indica terminațiile unor toni psalmorum (v. psalmodie). Cassiodor denumea t. vocalizele* aparținând cântecului melismatic*. 3. În cântecul liturgic, viabil în sec. 9-13, t. reprezentau interpolări, transformări ale textului sau amplificări melodice ale cântului gregorian preexistent, asemeni secvențelor (I, 1). Primul t., Hodie cantandus est, îi este atribuit lui Tuotilo (m. 915). 4. Termenul t. a fost adoptat de J.M. Hauer (1883-1959) ca denumire a celor 44 de forme de bază ale unui sistem propriu de compoziție, elaborat pe baza celor 12 sunete ale scării cromatice* (dar diferită de sistemul dodecafonic*).
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink