2 intrări

O definiție

trohn(ăr)í, trohn(ăr)ésc,, vb. IV (reg.) a avea guturai; a avea troahnă.

Intrare: trohnărire
trohnărire
substantiv feminin (F107) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular trohnărire trohnărirea
plural trohnăriri trohnăririle
genitiv-dativ singular trohnăriri trohnăririi
plural trohnăriri trohnăririlor
vocativ singular
plural
Intrare: trohnări
verb (V401) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) trohnări trohnărire trohnărit trohnărind singular plural
trohnărește trohnăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) trohnăresc (să) trohnăresc trohnăream trohnării trohnărisem
a II-a (tu) trohnărești (să) trohnărești trohnăreai trohnăriși trohnăriseși
a III-a (el, ea) trohnărește (să) trohnărească trohnărea trohnări trohnărise
plural I (noi) trohnărim (să) trohnărim trohnăream trohnărirăm trohnăriserăm, trohnărisem*
a II-a (voi) trohnăriți (să) trohnăriți trohnăreați trohnărirăți trohnăriserăți, trohnăriseți*
a III-a (ei, ele) trohnăresc (să) trohnărească trohnăreau trohnări trohnăriseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)