TRÍO, triouri, s. n. 1. Compoziție sau parte dintr-o compoziție muzicală scrisă pentru trei voci sau pentru trei instrumente; grupul celor trei executanți sau al celor trei instrumente care execută o asemenea compoziție. ♦ Partea de la mijloc, mai melodioasă și mai liniștită, a unor compoziții muzicale. 2. (Fam.) Grup de trei persoane (care se află mereu împreună). – Din it., fr. trio.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TRÍO ~uri n. 1) Ansamblu muzical format din trei executanți (vocaliști sau instrumentiști); terțet. 2) Compoziție muzicală scrisă pentru un astfel de ansamblu; terțet. 3) fam. iron. Grup de trei persoane nedespărțite, unite prin interese sau gusturi comune. [Art. trioul] /<it., fr. trio
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TRÍO s.n. 1. Ansamblu alcătuit din trei interpreți; compoziție muzicală scrisă pentru trei voci sau pentru trei instrumente; terțet. 2. (Fam.) Grup de trei. ♦ (Tehn.) Laminor trio = laminor cu trei cilindri. [Pron. tri-o. / < it., fr. trio].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TRÍO s. n. 1. compoziție muzicală scrisă pentru trei voci sau instrumente. ◊ secțiune mediană a unor forme tripartite (scherzo, menuet, marș etc.) 2. formație instrumentală din trei interpreți. 3. (fam.) grup de trei persoane. 4. (tehn.) laminor ~ = laminor cu trei cilindri. (< it., fr. trio)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TRÍO s. 1. (MUZ.) terțet. (Un ~ dintr-o operă.) 2. treime, triadă, trinitate, (pop.) troiță. (Formau un ~ nedespărțit.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
trío s. n., art. tríoul; pl. tríouri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
trio 1. Formație de cameră alcătuită din trei instrumentiști, combinarea instrumentelor componente putând fi foarte variată (numai corzi, numai suflători, suflători cu pian; tipul clasic cel mai frecvent: pian, vl., vcl.). 2. Compoziție muzicală destinată a fi cântată de un t. (1). 3. Parte mediană în unele lucrări instr. și orch. (menuet*, scherzo*, vals*, marș*). Noțiunea a apărut în perioada barocului*, când s-a intercalat între două menuete, ce se cântau unul după altul, o piesă cu caracter contrastant (agogic*, dinamic*, de mod*) numită t. În unele cazuri era executat de trei instr. Forma t. este bipartită sau tripartită. 4. Trio-sonată, v. sonată.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
trio-sonată v. sonată.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink