TRIANGULÁȚIE, triangulații, s. f. Ansamblu de operații geodezice care au ca scop stabilirea foarte precisă a coordonatelor unui număr de puncte de pe teren, prin intermediul unor triunghiuri ale căror vârfuri sunt aceste puncte. ♦ Rețea de triunghiuri stabilită pe teren, care constituie baza oricărei măsurători topografice. [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangulation.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

TRIANGULÁȚIE ~i f. 1) Metodă de determinare a mărimii unei suprafețe de teren, constând din construirea unui sistem de triunghiuri adiacente, la care se măsoară lungimea uneia dintre laturi și unghiurile, obținând pe cale trigonometrică lungimea celorlalte laturi. 2) Rețea de triunghiuri a unei ridicări topografice. /<fr. triangulation
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TRIANGULÁȚIE s.f. Operație trigonometrică prin care pot fi determinate suprafețe și distanțe, împărțind terenul într-o rețea de triunghiuri și determinând elementele acestora. ♦ Ansamblul triunghiurilor unei ridicări geodezice. [Gen. -iei. / cf. fr. triangulation].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

TRIANGULÁȚIE s. f. ansamblu de operații geodezice prin care pot fi determinate suprafețe și distanțe, împărțind terenul într-o rețea de triunghiuri echilaterale în vederea stabilirii coordonatelor punctelor de pe teren. ◊ rețea de triunghiuri, baza unei ridicări topografice. (< fr. triangulation)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

trianguláție s. f. (sil. tri-an-, -ți-e), art. trianguláția (sil. -ți-a), g.-d. art. trianguláției; pl. trianguláții, art. trianguláțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink