TRANZITÍV, -Ă, tranzitivi, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Gram.) (Verb) a cărui acțiune se răsfrânge direct asupra unui obiect. 2. Adj. Care are însușirea de tranzitivitate (2). – Din fr. transitif, lat. transitivus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

TRANZITÍV ~ă (~i, ~e) (despre verbe) Care admite un complement direct; cu acțiune care trece în mod direct asupra obiectului. /<fr. transitif, lat. transitivus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TRANZITÍV, -Ă adj. (Despre verbe) A cărui acțiune se răsfrânge direct asupra unui obiect. ◊ (Log.; mat.) Relație tranzitivă = relație între elementele unei mulțimi, care, atunci când se verifică pentru primul și al doilea, în consecință pentru al doilea și un al treilea element, se verifică și pentru primul și al treilea. [Cf. fr. transitif, lat. transitivus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

TRANZITÍV, -Ă adj. 1. (despre verbe) a cărui acțiune trece direct asupra unui obiect. 2. (log., mat.) relație ~ă = relație între elementele unei mulțimi, în care, atunci când se verifică pentru primul și al doilea, în consecință pentru al doilea și un al treilea element, se verifică și pentru primul și al treilea. (< fr. transitif, lat. transitivus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

Tranzitiv ≠ intranzitiv
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

tranzitív adj. m., pl. tranzitívi; f. sg. tranzitívă, pl. tranzitíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink