tránte s.f. pl. (reg.) 1. lucruri casnice îngrămădite, catrafuse. 2. vorbe goale, palavre, nimicuri.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TRẤNTĂ, trânte, s. f. Luptă corp la corp între doi sau mai mulți oameni neînarmați, care caută să se doboare unul pe altul (numai cu ajutorul brațelor). – Din trânti (derivat regresiv).
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TRÂNTĂ ~e f. 1) Luptă corp la corp între două persoane, care caută să se doboare unul pe altul la pământ cu ajutorul brațelor. 2) Cădere violentă cu toată greutatea corpului. /v. a trânti
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TRÂNTĂ s. (SPORT) voinicească.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TRÂNTĂ s. v. luptă.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
trântă s. f., g.-d. art. trântei; pl. trânte
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a lua o trântă expr. a se împiedica și a cădea.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a lua porcul la trântă expr. (d. femei) a practica felația.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
trântă, trânte s. f. 1. denunț. 2. căzătură.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink