TRANSFIGURÁT, -Ă, transfigurați, -te, adj. Schimbat (în mod esențial) la înfățișare, la față (sub influența unei emoții) – V. transfigura.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

TRANSFIGURÁ, transfigurez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba (în mod esențial) expresia, înfățișarea, forma, conținutul, caracterul, natura, starea de spirit; p. ext. a (se) transforma. – Din fr. transfigurer, lat. transfigurare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Iris | Semnalează o greșeală | Permalink

A TRANSFIGURÁ ~éz tranz. A face să se transfigureze. [Sil. trans-fi-] /<fr. transfigurer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE TRANSFIGURÁ mă ~éz intranz. 1) A căpăta o altă înfățișare sau o altă expresie. 2) A căpăta un alt caracter; a-și schimba radical starea de spirit. /<fr. transfigurer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TRANSFIGURÁ vb. I. tr., refl. A(-și) schimba expresia, înfățișarea, starea de spirit. ♦ tr. A da (unui lucru, unei situații) altă înfățișare, alt aspect; (p. ext.) a denatura. [< fr. transfigurer, cf. lat. transfigurare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

TRANSFIGURÁ vb. I. tr., refl. a(-și) schimba expresia, înfățișarea, forma, conținutul, caracterul. II. tr. a da (unui lucru, unei situații) altă înfățișare, alt aspect. (< fr. transfigurer, lat. transfigurare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

transfigurá vb. (sil. mf. trans-), ind. prez. 1 sg. transfiguréz, 3 sg. și pl. transfigureáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink