TRANSCENDÉNȚĂ s. f. Calitatea de a fi transcendent (1); calitatea gândirii de a elabora concepte transcendentale. – Din fr. transcendance (după transcendent).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

TRANSCENDÉNȚĂ s.f. Calitatea unui lucru de a fi transcendent (1); calitatea gândirii de a elabora concepte transcendentale (1). [Cf. fr. transcendance, lat. transcendentia < transcendere – a trece peste].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

TRANSCENDÉNȚĂ s. f. 1. însușirea a ceea ce este transcendent. 2. (în filozofiile religioase) ipostază a divinității, care se află deasupra creațiilor sale. ◊ (în existențialism) situația omului care își depășește condiția lui existențială obișnuită; (p. ext.) condiție a omului ca ființă care depășește natura. ◊ (în fenomenologie) rezultat al datului obiectiv prin actul intențional de conștiință sau prin intuiție. (< fr. transcendance)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

transcendénță s. f. (sil. mf. trans-), g.-d. art. transcendénței
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink