TOR, toruri, s. n. 1. Mulură rotundă cu profil convex de la baza sau de la capitelul unei coloane. 2. Corp geometric care rezultă din rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul cercului, dar care nu trece prin centrul cercului. – Din fr. tore.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

TOR ~uri n. 1) Corp geometric obținut prin rotirea unui cerc în jurul unei axe de pe planul cercului, dar care nu trece prin centrul acestuia. 2) arhit. Mulură rotundă cu profil convex, semicircular, situată de obicei la baza unei coloane. /<fr. tore
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TOR¹ s.n. 1. Corp solid obținut prin rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul său, dar care nu trece prin centrul cercului; toroidă. 2. Mulură rotundă cu profil convex, semicircular, situată de obicei la baza unei coloane. [< fr. tore, cf. lat. torus – coardă].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

TOR² s.n. (Franțuzism) Neplăcere, nemulțumire; pagubă, prejudiciu. [Pl. -ruri. / < fr. tort].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

TOR¹ s. n. 1. toroid (2). 2. mulură convexă cu profil semicircular, la baza sau la capitelul unei coloane, la ancadramente. (< fr. tore)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

-TÓR², -TOÁRE suf. „(cel) care face”, „nume de agent”, „practicant al unei meserii”. (< fr. -teur, -trice, cf. lat. -torem, -tricem)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

TOR s. v. tizic.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

tor s.n. (reg.) 1. tizic. 2. toriște. 3. leșie care rămâne după ce s-a scos săpunul.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

tor s. n. – Tizic. Bg. tor (Candrea). – În Olt. și Banat. – Der. torină, s. f. (Olt., tizic), din sb. torina; toriște (var. turiște), s. f. (Olt., tizic; Trans., loc unde mănîncă oile, torină); storiște, s. f. (loc de întîlnire, de ședere a vitelor sau cerbilor), bg. torište; torofină (var. torohină), s. f. (resturi de semințe, de fructe stoarse), probabil prin contaminare cu boștină, în Munt.; toreni, vb. (Banat, a îngrășa solul, a gunoi); (s)trușnic, s. m. (turtă, reziduuri de semințe ale plantelor oleaginoase), probabil în loc de *(s)torușnic (după Candrea, în legătură cu sb. trušni „de tărîțe”); turiță, s. f. (scai mărunt, Galium aparine), din sb. turica, cf. cr., slov., rus. torica (Candrea, II, 427; Conev 46); turicioară, s. f. (coada-racului, Agrimonia eupatoria); turicel (var. turicea), s. m. (plantă, Turritis glabra); var. a cuvîntului anterior (după Tiktin și Candrea, formație artificială care pornește de la numele științific).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

tor (geom., arhit.) s. n., pl. tóruri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink