TÓPICĂ ~ci f. 1) Ordine de aranjare a cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. 2) Compartiment al sintaxei sau al stilisticii care se ocupă cu studierea ordinii cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. [G.-D. topicii] /<germ. Topik
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TÓPICĂ s.f. 1. Ordinea cuvintelor într-o propoziție sau a propozițiilor într-o frază. ♦ Parte a sintaxei care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (În retorica antică) Studiul procedeelor și al mijloacelor de argumentare generale, comune pentru expunerea unei teme. [Cf. fr. topique, lat. topica, gr. topika].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

tópică (lingvistică, retorică) s. f., g.-d. art. tópicii; pl. tópici
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

TÓPIC¹ ~că (~ci, ~ce) rar 1) Care ține de topică; propriu topicii. 2) (despre nume) Care denumește locuri sau localități. /Din topică
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TÓPIC² ~că (~ci, ~ce) (despre medicamente) Care modifică locul unde se aplică. /<ngr. topikos, fr. topique, germ. topisch
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TÓPIC, -Ă adj. Referitor la topică. ♦ (Despre nume) Care denumește locuri, localități. // adj., s.n. (Medicament) care modifică locul (pielea sau mucoasele) pe care se aplică. [< fr. topique, cf. lat. topicus < gr. topos – loc].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

TÓPIC, -Ă I. adj. 1. referitor la un loc sau areal; local. 2. referitor la topică. 3. (despre nume) care denumește locuri, localități. II. adj., s. n. (medicament) care modifică local pielea sau mucoasele pe care se aplică. III. s.n. (lingv.) subiect al discursului definit ca „cel despre care se spune ceva”. IV. s. f. 1. (în retorica antică) studiul procedeelor și al mijloacelor de argumentare generale, comune pentru expunerea unei teme. 2. ordinea cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. ◊ parte a sintaxei sau a stilisticii care studiază această ordine. (< fr. topique, germ. topisch /II/ Topik)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

tópic (-că), adj. – Care se referă la locuri. Fr. topique. Este dubletul lui topicesc, adj. (topic), sec. XVIII, înv., din ngr. τοπιϰός.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

tópic adj. m., pl. tópici; f. sg. tópică, pl. tópice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

tópic (medicament, loc comun) s. n., pl. tópice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink