TOCĂNÍRE, tocăniri, s. f. Acțiunea de a tocăni și rezultatul ei; bocănit, ciocănitură. – V. tocăni.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

TOCĂNÍRE s. v. bătaie, bocăneală, bocănire, bocănit, bocănitură, ciocăneală, ciocănire, ciocănit, ciocănitură.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

tocăníre s. f., g.-d. art. tocănírii; pl. tocăníri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TOCĂNÍ, tocănesc, vb. IV. Intranz. A bate, a bocăni, a ciocăni; a toca. – Contaminare între toca și ciocăni, bocăni.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

A TOCĂNÍ ~ésc intranz. A lovi repetat (cu un obiect în ceva tare), producând un zgomot specific. /toc + suf. ~ăni
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TOCĂNÍ vb. v. bate, bocăni, bodogăni, cicăli, ciocăni, dăscăli, jegoși, mărunți, mânji, murdări, păta, plictisi, pocăni, sâcâi, toca.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

tocăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tocănésc, imperf. 3 sg. tocăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. tocăneáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink