TIP, (1, 2, 3) tipuri, (4) tipi, s. m. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S. m. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
romac
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TIP1 ~i m. 1) depr. Persoană care trezește o atitudine negativă; om excentric; individ; subiect. 2) Persoană de o mare originalitate; om care iese din comun prin comportamentul său original. /<lat. typus, ngr. tipós, fr. type
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TIP2 ~uri n. 1) Model ideal care întrunește caracteristicile esențiale ale unui grup de obiecte sau de fenomene similare; etalon. 2) Individ sau exemplar care întrunește caracterele esențiale ale unui grup de ființe sau de obiecte. /<lat. typus, ngr. tipos, fr. type
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TIP s.n. 1. Formă sau model căruia îi corespunde o anumită grupă de obiecte sau de fenomene. ♦ Model, exemplar, eșantion. ♦ Specie. 2. Exemplar care are toare caracterele și prețul unui produs pus în vânzare. 3. Formă exemplară la care se pot referi o serie de alte exemplare cu caractere comune. 4. Schemă ideală, exemplificatoare a unei categorii de persoane, ființe sau lucruri. 5. Fizionomie caracteristică a unei rase, a unei populații etc. // s.m. 1. Individ care întrunește anumite trăsături caracteristice pentru un grup, o rasă etc. 2. Plantă ale cărei caractere formează trăsăturile esențiale ale unei specii. 3. (Fam.) Persoană de o mare originalitate. ♦ (Peior.) Individ. 4. Personaj care întrunește trăsăturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezintă. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „exemplar”, „model”, „imprimat”, „matriță”. [< fr. type, it. tipo, lat. typus – caracter, gr. typos – model].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TIP1 I. s. n. 1. model, formă căreia îi corespunde o anumită grupă de obiecte sau de fenomene; model original după care se efectuează obiecte de același fel; prototip. 2. individ, exemplar care întrunește anumite trăsături caracteristice pentru un grup, o rasă etc. ◊ totalitatea caracterelor distinctive esențiale ale unui grup, ale unei rase, familii etc. ◊ caracter distinctiv, particularitate. ◊ exemplar ale cărui caractere constituie trăsăturile esențiale ale unei specii, familii etc. de plante sau de animale. II. s. m. f. 1. personaj care întrunește trăsăturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezintă. 2. (fam.) persoană de mare originalitate; individ, ins. (< fr. type, lat. typus)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TIP s. v. chip, față, figură, individ, ins, om, persoană.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TIP s. I. 1. v. prototip. 2. model, prototip, tipar. (A construit teatrul după ~ul grec.) 3. v. sistem. 4. v. mostră. II. 1. v. specie. 2. v. categorie. 3. categorie, fel, gen, soi, specie, speță, (înv. și pop.) seamă, (fig. peior.) poamă, sămânță, sculă, stambă, tacâm. (Ce ~ de om o fi și ăsta?) 4. fel, gen, mod, soi, specie, specimen, varietate, (reg.) modru. (Există următoarele ~uri de silogisme ...)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
tip (-puri), s. n. – Individ, personaj. Fr. type, cf. tipos. – Se folosește în limbajul familiar ca m. (pl. tipi) pentru a indica pe un individ necunoscut, uneori cu nuanță depreciativă, cf. sp. tipejo. Este dubletul lui tipă, s. f. (literă tipografică), din it. tipo.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
tip (ins) s. m., pl. tipi
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
tip (obiect reprezentativ, personaj, soi) s. n., pl. típuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ȚIPÁ1, țip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă); a zbiera. ♦ A vorbi cu glas ridicat; a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 2. (Despre animale) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau a stridenței nuanțelor); a bate la ochi. – Et. nec.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ȚIPÁ2, țip, vb. I. Tranz. (Reg.) 1. A arunca, a azvârli. ♦ Spec. A arunca de pe sine o haină, un obiect de îmbrăcăminte etc. 2. A scoate, a da afară. 3. A alunga, a goni. – Et. nec.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A ȚIPÁ țip intranz. 1) (despre ființe) A scoate țipete; a răcni; a striga. ~ de durere. 2) A vorbi pe un ton ridicat; a-și manifesta nemulțumirea sau mânia prin vorbe răstite; a striga; a vocifera. ~ la copii. /Orig. nec.
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ȚIPÁ vb. 1. v. striga. 2. a răcni, a striga, a urla, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. a răcni, a striga, a urla, v. vocifera. 4. v. răsti. 5. v. chiui.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ȚIPÁ vb. v. alunga, arunca, azvârli, depărta, goni, izgoni, îndepărta, lepăda, zvârli.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A țipa ≠ a șopti
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
țip (-puri), s. n. – (Trans.) Sursă, izvor. – Var. țîp. Creație expresivă, cf. șop, șipot. – Der. țipă (var. Trans. țîpă), s. f. (fluier, țignal; trișcă), nu pare să fie în legătură cu alb. tsipë „piele”, ngr. τσίπα „caimac” (Drăganu, Dacor., VII, 138); țipa, vb. (a striga; a arunca, a azvîrli, a împrăștia), megl. țop, țăpări; țipăt, s. n. (strigăt); țipătură, s. f. (strigăt; acțiunea de a arunca; boală rezultată din vrăjitorie în care se aruncă un obiect în fața celui fermecat), cf. întîlnitură, întunchinătură, turnătură; țipoti, vb. (Trans., a răcni, a zbiera). – Cf. țop. Țipa „a zbiera” se consideră adesea drept cuvînt distinct de la țipa „a arunca”. Totuși, trebuie să fie un singur cuvînt, care se explică prin varietatea utilizărilor expresive, cf. dudui, tuna, tuli. Al doilea sens este actualmente propriu Trans. dar e posibil să nu fi fost mereu așa, deoarece îl întîlnim la Eliade: țipă-l peste gard. A fost, credem, explicat insuficient, prin intermediul sl. piti „a țipa” (Cihac, II, 434); din sl. tŭpŭtŭ › țipăt (Miklosich, Slaw. Elem., 50); sau din lat. *tinnĭpāre (Pascu, I, 64). Apropierea de rom. de sursa expresivă țip a fost făcută prima dată de Drăganu, Dacor., VII, 138 și de Scriban. Țipar, s. m. (pește, Cobitis fossilis, Anguila vulgaris) trebuie să aparțină aceleiași familii expresive; probabil trebuie să se pornească de la ideea de „a fierbe” sau „a se mișca” (după Cihac, II, 535, din mag. csik; legătura cu ngr. τσιποῦρα „doradă” nu este sigură). Același înțeles pare că se poate găsi pe baza lui țipenie, s. f. (ființă, suflet), care se folosește numai în expresia nici țipenie „nici o suflare” sau „nici o mișcare” (după Tiktin, Pascu, I, 64 și Candrea, ar însemna „nimeni care să strige”).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
țip s. n., pl. țípe
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
țipá (a striga, a arunca) vb., ind. prez. 1 sg. țip, 3 sg. și pl. țípă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bucătăríe-típ s.f. Mobilă de bucătărie, care poate servi drept etalon ◊ „Dotarea unei bucătării-tip necesită un element masă-dulap și două elemente suspendate.” Sc. 16 XII 62 p. 2 (din bucătărie + tip)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
căsúță-típ s.f. Căsuță construită în serie ◊ „În actualul cincinal, până în 1970, se vor mai adăuga litoralului circa 32000 de locuri dintre care [...] 9500 în căsuțe-tip cu parter și etaj, având instalații sanitare și un confort sporit.” R.l. 21 IX 66 p. 4 (din căsuță + tip)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dovádă-tip s.f. Dovadă standardizată ◊ „După 30 septembrie autovehiculele nu vor avea drept de circulație fără prezentarea, la cererea organelor de control, a dovezii-tip care atestă executarea verificării.” I.B. 23 IX 70 p. 1 (din dovadă + tip)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
locuínță-típ s.f. (constr.) Locuință alcătuită după același plan cu altele ◊ „Ministerul Industriei Materialelor de Construcții a inițiat un interesant experiment, constând în construirea unei locuințe-tip pentru inginerii și cadrele tehnice ale cooperativei [...] Ea este clădită din prefabricate, materiale de construcție noi, cu însușiri termoizolante și termoacustice superioare.” Sc. 4 X 71 p. 2 (din locuință + tip)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
prográm-típ s.n. 1970 Program standard v. principal (din program + tip)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
proiéct-típ s.n. Proiect standard ◊ „Ministerul Petrolului a întrebuințat [...] un proiect-tip.” Sc. 27 I 67 p. 1; v. și refolosibil (1961) (din proiect + tip; cf. fr. projet type; DT)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
solúție-tip s.f. 1977 Rezolvare generală v. subramură (din soluție + tip)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
tip, -ă, tipi, -e s. m., s. f. individ, ins
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink