TEXTURÁ, texturez, vb. I. Tranz. A face să crească volumul fibrelor sintetice textile în vederea îmbunătățirii calității termoizolante, extensibile etc. – Din engl. texture.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

TEXTURÁ vb. tr. a modifica proprietățile fizice ale fibrelor sintetice textile în scopul îmbunătățirii calităților termoizolante, extensibile etc. (< fr. texturer)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

texturá vb., ind. prez. 1 sg. texturéz, 3 sg. și pl. textureáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TEXTÚRĂ, texturi, s. f. 1. Constituția unei roci sau a unui aliaj din punctul de vedere al orientării în spațiu a părților componente. 2. Țesătură, urzeală. 3. Imprimat de dimensiuni mici, sub formă de fâșie, care se lipește într-o lucrare tipărită, acoperind pasajele care trebuie rectificate. – Din fr. texture, lat. textura.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

TEXTÚRĂ ~i f. 1) Mod de dispunere a firelor într-o țesătură; urzeală. 2) Structură a unui corp solid (rocă, aliaj etc.) considerată sub aspectul orientării spațiale a elementelor ei constitutive. ~ plană. ~ axială. ~ fibroasă. 3) poligr. Fâșie imprimată care se lipește peste pasajul ce trebuie rectificat al unei publicații. /<fr. texture, lat. textura
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TEXTÚRĂ s.f. 1. (Rar) Țesătură, urzeală. ♦ Structura unei roci sau a unui aliaj considerată numai sub aspectul dispoziției spațiale. 2. (Poligr.) Imprimat de dimensiuni mici, sub formă de fâșie, care se lipește într-o lucrare tipărită, acoperind pasaje care trebuie rectificate. [Cf. fr. texture, lat. textura].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

TEXTÚRĂ s. f. 1. aspectul unei țesături, determinat de finețea și legătura firelor. 2. structura unei roci, a unui aliaj, a unui material solid. 3. felul cum sunt dispuse fibrele unei părți a corpului. 4. mod de dispunere a componentelor unei lucrări muzicale sau literare. 5. imprimat de dimensiuni mici, sub formă de fâșie, care se lipește într-o lucrare tipărită peste pasajele care trebuie rectificate. (< fr. texture, lat. textura)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

TEXTÚRĂ s. țesătură, urzeală. (O stofă cu ~ deasă.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

textúră s. f., g.-d. art. textúrii; pl. textúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

amigdaloidă textură ~,(engl.= globular structure) textură caracteristică rocilor vulcanice în a căror masă fundamentală se individualizează amigdale – goluri de diferite forme și dimensiuni umplute complet cu min. secundare: calcit, clorit, calcedonie, cuarț, zeoliți etc. Textura a. este specifică cuarțitelor și bazaltelor provenite prin răcirea și consolidarea unor lave bogate în gaze.
Sursa: Petro-Sedim | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

celulară, textură ~ ,(engl.= cellular structure) caracteristică a rocilor vulcanice care s-au format prin consolidarea rapidă a unor lave ce au pierdut componenții ușor volatili și au căpătat aspect cavernos, scoriaceu sau vezicular. T.c. este mai frecvent întâlnită în rocile bazice. Sin. textură scoriacee sau veziculară.
Sursa: Petro-Sedim | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

textură (petrol.), (engl.= texture) 1. în cadrul formațiunilor sedimentare, t. definește caracterul rocilor pe baza dimensiunii și formei granulelor constitu- ente, a gradului de cristalinitate a min. și a raporturilor existente între acești parametri. Astfel, se disting categoriile granulometrice: → psefite, → psamite, → aleurite, → pelite și morfometrice: → angular, → rotunjit; 2. în cadrul formațiunilor endogene, prin t. se definesc caracterele rocilor rezultate din dis-tribuția spațială a constituenților și a modului de umplere a volumului ocupat de rocă. Astfel se disting pentru rocile plutonice: t. masivă, t. orientată; pentru rocile efuzive: t. masivă, t. fluidală, t. vacuolară, t. cavernoasă, t. scoria-cee, iar pentru ș. crist.: t. șistoasă, t. rubanată, t. oculară.
Sursa: Petro-Sedim | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

textură, fenomen sintactic [v. sintaxă (2)] ce necesită o percepre globală, plasată fiind în zona de audibilitate a aglomerării obiectelor* sonore. Distribuirea pe orizontală și pe verticală a obiectelor într-un spațiu-timp dens impune în conștiința auditivă imaginea sonoră a unui tot în care detaliul își pierde semnificațiile. Fenomenul provine din neoserialism (v. serială, muzică) unde concepția polifonică* multiserială și organizarea serială integrală au dus la pierderea funcției detaliului care a devenit de prisos. Astfel, chiar principalul mijloc al lucidității seriale își neagă propria existență lăsând loc așa-ziselor fenomene de „masă” care presupune volum, suprafață și impresie de ansamblu. Încă din anul 1955, Y. Xenakis propune un nou mod de organizare a obiectului sonor care să fie corespunzător fenomenului sintactic din zona aglomerării. Denumirea de t., atribuită respectivului fenomen, provine din asocierea cu imaginea densă a scriiturii. Apariția t. în muzică este strâns legată de introducerea noțiunilor matematice care facilitează drumul spre o construcție obiectivă a acestui fenomen sintactic. Astfel Xenakis recurge la calculul probabilistic, cel mai adecvat unor asemenea fenomene, urmărind realizarea percepției medii din partea receptorului. Ia naștere astfel muzica stochastică* ce presupune determinismul statistic, probabilitățile inegale în succesiune (lanțurile Markov), calculul cu ordinatorul etc. Unii teoreticieni consideră t. un caz limită al polif. multiseriale. Alții tind să asimileze t. categoriei sintactice numită eterofonie* apreciind-o, tot așa, ca fiind la granițele acestui fenomen. Desigur, teoriile rămân deschise. Cert este că t. s-a impus ca tip de scriitură dominând curentele avangardiste din ultimii 20 de ani. Ca o reacție împotriva aglomerării, a apărut muzica plasată în zona rarefierii (unele muzici de tip minimal) care impune tot o percepție specială din partea receptorului. Disputa dintre cele două zone extreme de audibilitate continuă, dacă ne gândim că și muzica aleatorică* a folosit și folosește t. nespunându-și încă ultimul cuvânt.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink