TEUTÓNIC, -Ă, teutonici, -ce, adj. Teuton (2). [Pr.: te-u-] – Din fr. teutonique.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TEUTÓNIC ~că (~ci, ~ce) v. TEUTON. /<fr. teutonique
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TEUTÓNIC, -Ă adj. Ordin teutonic = ordin de cavaleri-călugări întemeiat de cruciații germani în Palestina (1128), dispărut în sec. XVI. ♦ Teuton. [< fr. teutonique].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TEUTÓNIC, -Ă adj. germanic. ♦ ordin ~ = ordin de cavaleri-călugări întemeiat de cruciații germani din Palestina (1128), dispărut în sec. XVI. (< fr. teutonique)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TEUTÓNIC adj. v. teuton.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
teutónic adj. m. (sil. te-u-), pl. teutónici; f. sg. teutónică, pl. teutónice
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink