TAHEOMÉTRU, taheometre, s. n. Tahimetru. [Pr.: -he-o-. – Var.: (înv.) tahiométru s. n.] – Din fr. tachéomètre.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

TAHEOMÉTRU s.n. Tahimetru (1). [< fr. tachéomètre].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

TAHEOMÉTRU/TAHIMÉTRU s. n. instrument topografic folosit în taheometrie; celerimetru, stadimetru. (< fr. tachéomètre)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

TAHEOMÉTRU s. v. stadimetru.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

taheométru (sil. -he-o, -tru)/tahimétru (sil. -tru) (topogr.) s. n., art. taheométrul/tahimétrul; pl. taheométre/tahimétre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink