TĂÍȘ, tăișuri, s. n. 1. Parte mai subțire, ascuțită, destinată să taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cuțit); ascuțiș; muchie tăietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cuțit cu două tăișuri = situație a cărei rezolvare într-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implică avantaje și dezavantaje la fel de importante. A trece sub tăișul săbiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Tăietor (3). – Tăia + suf. -iș.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

TĂÍȘ ~uri n. Parte ascuțită a unui obiect de tăiat; ascuțiș; buză. ◊ Cuțit cu două ~uri situație care, în funcție de împrejurări, poate avea efecte favorabile sau defavorabile. A trece sub ~ul sabiei a nimici. /a tăia + suf. ~iș
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TĂÍȘ s. 1. ascuțiș, lamă, limbă, (pop.) custură, pană, plasă, tăiuș, (înv. și reg.) ascuțit, (reg.) leafă, (fig.) buză. (~ul unui cuțit.) 2. v. pânză. 3. (rar) rost, (reg.) gură. (~ al unor obiecte.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TĂÍȘ s. v. butuc, tăietor, trunchi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

tăíș s. n., pl. tăíșuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink