TĂGĂDUIÁLĂ, tăgăduieli, s. f. Faptul de a tăgădui; negare, contestare; tăgadă, tăgăduire, tăgăduință. [Pr.: -du-ia-] – Tăgădui + suf. -eală.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

TĂGĂDUIÁLĂ, tăgăduieli, s. f. Nerecunoaștere, negare, contestare. – Din tăgădui + suf. -eală.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de pan111 | Semnalează o greșeală | Permalink

TĂGĂDUIÁLĂ s. v. contestare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

tăgăduiálă s. f., g.-d. art. tăgăduiélii; pl. tăgăduiéli
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink