TÂRNUÍRE, târnuiri, s. f. Acțiunea de a târnui și rezultatul ei; târnuială, târnuit. – V. târnui.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TÂRNUÍRE s. v. târnuit.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TÂRNUÍRE s. v. bătaie, păruială.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
târnuíre s. f., g.-d. art. târnuírii; pl. târnuíri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. (Fam.) A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A TÂRNUÍ ~iésc tranz. pop. 1) A mătura cu târnul. 2) fig. A bate, trăgând de păr; a flocăi; a părui. /târn + suf. ~ui
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE TÂRNUÍ mă ~iésc intranz. pop. A face (concomitent) schimb de păruieli (unul cu altul); a se părui; a se flocăi. /târn + suf. ~ui
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TÂRNUÍ vb. (prin Munt.) a târșui. (A ~ curtea.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
TÂRNUÍ vb. v. atinge, bate, lovi, părui.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
târnuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. târnuiáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink