SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra- + numi (după fr. surnommer).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

A SUPRANUMÍ ~ésc tranz. (persoane) A înzestra cu un supranume. /supra- + a numi
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SUPRANUMÍ vb. IV. tr. A da cuiva un supranume. [P.i. -mesc. / < supra- + numi, după fr. surnommer].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SUPRANUMÍ vb. tr. a da cuiva un supranume. (după fr. surnommer)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

SUPRANUMÍ vb. a boteza, a chema, a denumi, a intitula, a numi, a porecli, a spune, a zice, (înv. și reg.) a număra, (înv.) a grăi, a nomina, a numeni, a titlui. (Pentru vitejia lui l-au ~ „Bravul”.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

supranumí vb. (sil. -pra-) → numi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink