SUPRANÚME, supranume, s. n. Nume adăugat la numele propriu al unei persoane în semn de cinste sau pentru a o distinge printr-o caracteristică sau printr-o circumstanță de altă persoană cu același nume. ♦ Poreclă. – Supra- + nume (după fr. surnom).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

SUPRANÚME ~ n. Nume adăugat la numele individual al unei persoane, în semn de cinste sau pentru a o distinge de altele purtând același nume. /supra- + nume
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SUPRANÚME s.n. Nume adăugat la numele propriu al unei persoane. ♦ Poreclă. [Pl. invar. / < supra- + nume, după fr. surnom].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SUPRANÚME s. n. nume adăugat la numele propriu al unei persoane, în semn de cinste sau pentru a o deosebi de altă persoană cu același nume. ◊ poreclă. (după fr. surnom)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

SUPRANÚME s. nume, poreclă, (livr.) cognomen, (franțuzism) sobrichet, (înv. și reg.) sclitadă, (Olt., Munt. și Transilv.) ponos, (înv.) poreclitură. (I-a pus ca ~ ...)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

supranúme s. n. (sil. -pra-) → nume
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink