SULTÁN, sultani, s. m. Titlu dat monarhului din Imperiul Otoman și din alte țări musulmane; persoană care poartă (sau purta) acest titlu. ♦ (Înv.) Sultan-mezat = licitație specială care avea loc în divanul țării. – Din tc. sultan.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de romac | Semnalează o greșeală | Permalink

SULTÁN ~i m. (în Imperiul Otoman și în alte țări musulmane; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării; monarh; suveran. /<turc. sultan
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SULTÁN s. (IST.) padișah, (înv.) șah. (~ otoman.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

sultán (-ni), s. m. – Monarh musulman. Tc. sültan, diun arab. sultan „putere” (Șeineanu, II, 328; Lokotsch 1945), cf. ngr. σουλτάνος, bg., rus. sultan etc. – Der. sultană, s. f. (soție sau fiică de sultan); sultănea, s. f. (conduraș, Tropaeolum mauis); sultănesc, adj. (de sultan); sultănică, s. f. (dans popular din Munt. și Dobr.); sultanin, adj. (imperial), din tc. sültani.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

sultán s. m., pl. sultáni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink