SUBSTITÚȚIE, substituții, s. f. Substituire, înlocuire. ♦ Spec. Fenomen prin care un atom sau un grup de atomi din molecula unui corp chimic compus este înlocuit prin alt atom sau grup de atomi, provenind de la un alt corp chimic. ♦ Spec. (Mat.) înlocuire, într-o expresie matematică, a unui element sau a mai multor elemente prin alte elemente. ◊ Metoda substituției = metodă de rezolvare a unui sistem de ecuații, care constă în a înlocui într-una din ele o necunoscută cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuație a sistemului, și în a repeta aceeași operație până rămâne o singură ecuație cu o singură necunoscută. ♦ Spec. Dispoziție prin care un moștenitor este obligat să transmită, la moartea sa, bunurile moștenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligatoriu; dispoziție prin care este numit un al doilea moștenitor pentru cazul când primul, dintr-un motiv oarecare, nu va intra sau nu va accepta să intre în drepturile sale. [Var.: (înv.) substituțiúne s. f.] – Din fr. substitution, lat. substitutio, -onis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

SUBSTITÚȚIE s.f. Substituire, înlocuire. ♦ Metoda substituției = metodă de rezolvare a unui sistem de ecuații algebrice, care constă în înlocuirea unei necunoscute dintr-una din ecuații cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuație. ♦ (Chim.) Înlocuirea unui atom sau a unui radical dintr-o moleculă printr-un alt atom sau prin alt radical. ♦ (Lingv.) Înlocuire a unui sunet prin altul. ♦ Dispoziție prin care un moștenitor este obligat să transmită la moartea sa bunurile moștenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligatoriu. [Gen. -iei, var. substituțiune s.f. / cf. fr. substitution, lat. substitutio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SUBSTITÚȚIE s. f. substituire. ♦ metoda ĩ = metodă de rezolvare a unui sistem de ecuații algebrice care constă în înlocuirea unei necunoscute dintr-una din ecuații cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuație. ◊ (chim.) înlocuirea unui atom sau a unui radical dintr- o moleculă printr-un alt atom sau prin alt radical. ◊ (lingv.) înlocuire a unui sunet prin altul. ◊ dispoziție prin care un moștenitor este obligat să transmită la moartea sa bunurile moștenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligatoriu. (< fr. substitution, lat. substitutio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

SUBSTITÚȚIE s. înlocuire, substituire. (Proba ~ unor termeni prin alții.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

substitúție s. f. (sil. -ți-e), art. substitúția (sil. -ți-a), g.-d. art. substitúției; pl. substitúții, art. substitúțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink