STRICÁRE, stricări, s. f. Acțiunea de a (se) strica și rezultatul ei. – V. strica.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STRICÁRE s. 1. degradare, deteriorare, învechire, uzare, (înv.) degradație. (~ mobilei.) 2. degradare, deteriorare, ponosire, roadere, tocire, uzare, (rar) ponoseală. (~ hainelor.) 3. dărăpănare, degradare, măcinare, părăginire, ruinare. (~ unui zid vechi.) 4. avariere, deteriorare, (pop.) vătămare. (~ unui sistem tehnic.) 5. forțare, spargere, violare. (~ unei încuietori.) 6. distrugere, nimicire, prăpădire. (~ recoltei din cauza ploilor.) 7. acrire, alterare, descompunere, fermentare, împuțire, înăcrire. (~ mâncării.) 8. alterare, descompunere, râncezire. (~ materiilor grase.) 9. deranjare. (~ pieptănăturii.) 10. (MED.) deranjare. (~ stomacului.) 11. alterare, poluare, viciere. (~ aerului dintr-o încăpere.) 12. corupere, deformare. (~ unei limbi.) 13. corupere, decădere, depravare, pervertire, viciere, (înv.) degradație. (~ moravurilor.) 14. desfacere, rupere. (~ logodnei.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STRICÁRE s. v. călcare, daună, încălcare, înrăutățire, nesocotire, pagubă, pierdere, prejudiciu, stricăciune, violare.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
stricáre s. f., g.-d. art. stricării; pl. stricări
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr. (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga, a călca convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (În superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A STRICÁ stric 1. tranz. 1) (obiecte) A face să se strice. 2) A preface din bun în rău. Grindina ~t via. 3) A face în mod necalitativ. Croitorul ~t costumul. 4) (acțiuni, stări de lucruri etc.) A face să nu-și continuie desfășurarea. ~ planurile cuiva. ~ casa cuiva. 5) A consuma fără folos; a irosi. ~ mâncarea cu cineva. 6) fig. (înțelegeri, relații între diferite persoane, legi etc.) A considera nevalabil; a anula. ~ legăturile de prietenie cu cineva. ~ o tocmeală. 2. intranz. A face rău; a fi nefolositor. Fumatul strică. ◊ Nu strică (sau n-ar ~) nu-i rău (sau n-ar fi rău). /<lat. extricare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE STRICÁ mă stric intranz. 1) (despre construcții sau despre obiecte tari) A-și pierde integritatea (prin învechire sau prin acțiunea unor factori externi). Vesela se strică. ◊ ~ de râs a râde tare și mult. 2) (despre sisteme tehnice sau organice) A ieși din funcțiune; a nu mai funcționa (normal); a se avaria; a se deteriora; a se defecta; a se deregla; a degrada. ◊ S-a stricat căruța în mijlocul drumului se spune când în desfășurarea unei acțiuni intervine un obstacol neprevăzut. A i se ~ cuiva cheful (sau pofta) a pierde cheful (sau pofta). A i se ~ cuiva inima a se mâhni. A-și ~ gura degeaba a vorbi zădarnic. 3) A-și pierde proprietățile pozitive (sub influența factorilor externi); a se descompune; a se înăcri; a se altera. 4) (despre aer) A se face greu de respirat; a deveni infect; a se vicia. 5) (despre timp) A se schimba în rău; a deveni nefavorabil. 6) fig. A duce o viață de plăceri ușoare; a trăi în desfrâu; a se destrăbăla; a se desfrâna; a se deprava. ◊ Bea de se strică face abuz de alcool. 7) fig. A rupe relațiile reciproce. ~ cu vecinii. 8) fig. pop. (despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit în mod forțat. Hora s-a ~at. /<lat. extricare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STRICÁ vb. 1. v. deteriora. 2. v. ponosi. 3. v. ruina. 4. v. avaria. 5. v. defecta. 6. v. forța. 7. v. distruge. 8. v. altera. 9. v. altera. 10. v. deranja. 11. v. caria. 12. v. dăuna. 13. v. vătăma. 14. (MED.) a i se deranja. (I s-a ~ stomacul.) 15. v. polua. 16. a se închide, a se mohorî, a se posomorî. (Vremea s-a ~.) 17. a (se) corupe, a (se) deforma. (O limbă care s-a ~ sub influența ...) 18. a (se) corupe, a decădea, a (se) deprava, a (se) desfrâna, a (se) destrăbăla, a (se) perverti, a (se) vicia, (rar) a (se) dezmăța, (înv.) a (se) sminti. (S-a ~ într-un mediu imoral.) 19. v. zădărnici. 20. v. desface.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STRICÁ vb. v. abroga, anula, asasina, certa, contagia, contamina, deflora, deochea, deplasa, descoase, desființa, destrăma, deșira, devasta, dezarticula, dezvirgina, disloca, distruge, infecta, infirma, invalida, irosi, înrăutăți, învrăjbi, jefui, luxa, molipsi, mutila, nimici, omorî, pierde, pârjoli, prăda, prăpădi, pustii, risipi, schilodi, scrânti, sfărâma, sparge, suci, supăra, suprima, ucide.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A strica ≠ a drege, a repara, a tocmi, a zidi
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
stricá (-c, -a't), vb. – 1. A rupe, a frînge. – 2. A desface, a descompune. – 3. A distruge, a deteriora, a face nefolositor. – 4. A prejudicia, a dăuna. – 5. A jefui, a fura. – 6. A ucide, a omorî.
– 7. A viola, a silui, a dezonora. – 8. A deprava, a corupe. – 9. A nimici, a prăpădi, a zdrobi, a terfeli, a vătăma. – 10. A dezbina, a învrăjbi. – 11. A rupe un pact, a încălca, a contraveni. – 12. A consuma, a cheltui fără rost. – 13. A fi de vină, a constitui cauza. – 14. (Refl.) A se altera, a se putrezi. – Megl. stri(cari). Lat. extrῑcāre „a eviscera” (Tiktin; Capidan 277; Pușcariu, Lr., 199), cf. calabr. stricare „a freca”, sp. estregar. Pentru semantismul din rom., trebuie să se pornească de la sensul primitiv al lui trῑcae „contrarietate, neplăcere”, trῑcāri „a face dificultăți”, de unde extrῑcāre „a desface (ceea ce rezistă)”. După Battisti, V, 3655, it. striccare „a-l durea spatele în urma ostenelii”, umbr. strica „a distruge”, v. it. stricare, strigare „a desface”, a cărui identitate cu cuvîntul romanic nu ridică îndoială, s-ar explica prin longod. strikkan „a închide cu o țintă”; dar această explicație nu poate servi pentru rom., și nu pare suficientă pt. it. Der. stricăcios, adj. (care strică; coruptibil; dăunător, vătămător); stricăciune, s. f. (daună; corupție); stricător, adj. (dăunător, nociv).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
stricá vb., ind. prez. 1 sg. stric, 3 sg. și pl. strícă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
stríca vb. I în a strica dosarul (În comunism) A-și pecetlui soarta, a face ca dosarul ◊ „de cadre” („curat”) al cuiva să devină ◊ „negativ” ◊ „X și-a stricat dosarul căsătorindu-se cu Y care are rude («rămase») în străinătate.”
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a se strica (cu cineva) expr. a rupe legătura de prietenie sau dragoste (cu cineva)
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a se strica de râs expr. a râde foarte tare / cu hohote.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a strica (cuiva) codolanul expr. (intl.) a aresta, a închide.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a strica piața expr. (d. comercianți) a vinde marfa mai ieftin decât concurența.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a strica ploile (cuiva) expr. a strica planurile (cuiva).
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a strica tabieturile cuiva expr. (prst.) a exagera, a face exces de zel.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
strica, stric v. r. a decădea din punct de vedere moral; a se deprava
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink