STRICĂCIÚNE, stricăciuni, s. f. 1. Faptul de a (se) strica; (concr.) ceea ce este stricat, deteriorat; pagubă produsă de ceea ce s-a stricat, s-a deteriorat, s-a distrus. ♦ Vătămare. 2. Efect rău, păgubitor. 3. Depravare, corupție. – Strica + suf. -ăciune.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

STRICĂCIÚNE ~i f. 1) v. A STRICA și A SE STRICA. 2) Pierdere cauzată de stricarea unor bunuri materiale. 3) înv. Abatere de la moralitate; declasare; degenerare; corupție. [G.-D. stricăciunii] /a (se) strica + suf. ~ciune
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STRICĂCIÚNE s. 1. v. pagubă. 2. v. avarie. 3. v. corupție.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STRICĂCIÚNE s. v. hernie, lepră, vătămare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

stricăciúne s. f., g.-d. art. stricăciúnii; pl. stricăciúni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink