STIVUÍRE, stivuiri, s. f. Acțiunea de a stivui; stivare. – V. stivui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

STIVUÍRE s. (rar) stivaj, stivare. (~ lăzilor.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

stivuíre s. f., g.-d. art. stivuírii; pl. stivuíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STIVUÍ, stivuiésc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de același fel, a face stive; a stiva. – Stivă + suf. -ui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A STIVUÍ ~iésc tranz. (obiecte de același fel) A așeza în straturi suprapuse; a face stive. /stivă + suf. ~ui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STIVUÍ vb. (rar) a stiva. (A ~ lăzile.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

stivuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stivuiésc, imperf. 3 sg. stivuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. stivuiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink