STÁTUĂ s. f. v. statuie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

STÁTUĂ s.f. v. statuie. [< it., lat. statua].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

A STATUÁ ~éz tranz. livr. (litigii, neînțelegeri etc.) A rezolva printr-un statut sau prin autoritatea unei legi. [Sil. -tu-a] /<fr. statuer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STATUÁ vb. I. tr. (Liv.) A hotărî, a decide (printr-un statut). [Pron. -tu-a, p.i. 3,6 -uează, ger. -uând. / < fr. statuer].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

STATUÁ vb. tr. a hotărî, a decide (printr-un statut). (< fr. statuer, lat. statuare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

STATUÁ vb. (rar) a statuta. (A ~ îndatoririle lor.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

statuá vb. (sil. -tu-a), ind. prez. 1 sg. statuéz, 3 sg. și pl. statueáză, 1 pl. statuăm (sil. -tu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. statuéze (sil. -tu-e-); ger. statuând (sil. -tu-ând)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink