34 de definiții pentru stație stațiune (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

STÁȚIE, stații, s. f. I. 1. Punct de oprire (anume amenajat) pe traseul unor vehicule publice, destinat pentru urcarea și coborârea călătorilor, a mărfurilor etc. ♦ Stație interplanetară = stație-releu ipotetică pentru zborurile cosmice, pe care navele cosmice ar putea ateriza, în drumul către alte planete, păstrându-și viteza. 2. Loc (în oraș) unde staționează unele vehicule publice (taxiuri, autobuze etc.) pentru a aștepta călătorii. 3. (Înv.) Popas, oprire. ♦ (Reg.; în ritualul Bisericii ortodoxe) Popas Scut în drum spre cimitir, pentru a se citi prohodul. II. 1. (Mai ales în forma stațiune) Ansamblu de clădiri și de instalații care servesc la îndeplinirea unor observații, operații, cercetări etc. ♦ Așezare, centru special amenajat pentru cercetări experimentale sau pentru diverse operații tehnice. ♦ Stație cosmică (sau spațială) = vehicul cosmic ori satelit artificial plasat pe o orbită în jurul Pământului, folosit de obicei pentru cercetări. 2. (În forma stațiune) Localitate în care se găsesc condiții climaterice, ape minerale etc. prielnice sănătății. III. (În forma stațiune) Poziție caracteristică a corpului (la om și la animale). [Var.: stațiúne s. f.] – Din fr. station, lat. statio, -onis.

STÁȚIE, stații, s. f. I. 1. Punct de oprire (anume amenajat) pe traseul unor vehicule publice, destinat pentru urcarea și coborârea călătorilor, a mărfurilor etc. ♦ Stație interplanetară = stație-releu ipotetică pentru zborurile cosmice, pe care navele cosmice ar putea ateriza, în drumul către alte planete, păstrându-și viteza. 2. Loc (în oraș) unde staționează unele vehicule publice (taxiuri, autobuze etc.) pentru a aștepta călătorii. 3. (Înv.) Popas, oprire. ♦ (Reg.; în ritualul Bisericii ortodoxe) Popas făcut în drum spre cimitir, pentru a se citi prohodul. II. 1. (Mai ales în forma stațiune) Ansamblu de clădiri și de instalații care servesc la îndeplinirea unor observații, operații, cercetări etc. ♦ Așezare, centru special amenajat pentru cercetări experimentale sau pentru diverse operații tehnice. ♦ Stație cosmică (sau spațială) = vehicul cosmic ori satelit artificial plasat pe o orbită în jurul Pământului, folosit de obicei pentru cercetări. 2. (În forma stațiune) Localitate în care se găsesc condiții climaterice, ape minerale etc. prielnice sănătății. III. (În forma stațiune) Poziție caracteristică a corpului (la om și la animale). Omul are o stațiune bipedă și verticală. [Var.: stațiúne s. f.] – Din fr. station, lat. statio, -onis.

STÁȚIE1 s. f. v. stațiune.

STÁȚIE2, stații, s. f. 1. Punct de oprire (uneori anume amenajat) pe traseul urmat de un vehicul public (autobus, tramvai, metrou etc.) pentru urcarea și coborîrea călătorilor. În fața fiecărei stații de metrou se formau aglomerații care erau supte numaidecît în adîncime. STANCU, U.R.S.S. 17. În cîteva oare, vaporul te duce la Coblența, stație a călătorilor pe Rin. NEGRUZZI, S. I 325. ♦ (Uneori precizat prin «de cale ferată») Punct de staționare a garniturilor de cale ferată, care permite încrucișarea și trecerea înainte a trenurilor, efectuarea operațiilor de primire și de eliberare a mărfurilor etc. V. gară, haltă. Șeful de stație și-a dat cuvîntul că vagonul pornește chiar de astă-seară. C. PETRESCU, C. V. 11. ◊ Stație de debarcare v. debarcare. 2. Loc (în oraș) unde staționează vehiculele de piață (trăsuri, taxiuri etc.) în așteptarea clienților. Era stație mare de trăsuri și automobile. CAMIL PETRESCU, U. N. 137. Pe aci era aleea cea mare cu trandafiri... Acum e o stradă pavată cu granit și e linie de tramvai, stație de automobile și chioșc de ziare. C. PETRESCU, C. V. 225. 3. (Învechit) Popas, oprire. Noi ajunserăm acolo cu lumina zilei, după șase stații ce făcurăm. BOLINTINEANU, O. 303. ♦ (Regional) Popas făcut în drum spre cimitir pentru a se citi prohodul.

stáție (de vehicule) (-ți-e) s. f., art. stáția (-ți-a), g.-d. art. stáției; pl. stáții, art. stáțiile (-ți-i-)

stáție (a unui vehicul) s. f. (sil. -ți-e), art. stáția (sil. -ți-a), g.-d. art. stáției; pl. stáții, art. stáțiile (sil. -ți-i-)

STÁȚIE s. 1. oprire. (~ de autobuze.) 2. v. gară. (Mă dau jos din tren la ~ următoare.) 3. (ASTRON.) stație cosmică v. stație spațială; stație spațială = stație cosmică.

STÁȚIE s. v. haltă, oprire, popas.

STÁȚIE s.f. 1. Oprire, popas. ♦ Loc, punct unde se opresc sau staționează vehiculele publice (trăsuri, mașini etc.) pentru a aștepta călătorii. ♦ Loc unde se opresc trenurile, tramvaiele, autobuzele pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor. 2. Așezământ, instituție pentru efectuarea unor cercetări științifice, bazate mai ales pe observarea anumitor fenomene. 3. Poziție, loc. ♦ Loc de unde se fac emisiuni radiofonice etc. ♦ Stație electrică = ansamblu de instalații electrice care servește la colectarea energiei electrice de la surse, la transformarea și distribuția ei; (astr.) stația planetelor = poziție pe traiectoria aparentă a planetelor pe cer când acestea par nemișcate pentru un timp. [Gen. -iei. / cf. fr. station, it. stazione, lat. statio].

STÁȚIE s. f. 1. oprire, popas. ◊ punct de oprire, staționare a vehiculelor de transport public pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor, încărcarea sau descărcarea mărfurilor etc. 2. așezământ, instituție pentru efectuarea unor cercetări științifice, bazate pe observarea anumitor fenomene. ◊ punct geodezic din care se fac observații. 3. poziție, loc. ♦ ~ de benzină = punct de aprovizionare cu combustibil, ulei și apă a autovehiculelor. ◊ loc de unde se fac emisiuni radiofonice, de televiziune etc. ♦ ~ electrică = ansamblu de instalații electrice la colectarea energiei electrice de la surse, la transformarea și distribuția ei. 4. ~ a planetelor = poziție pe traiectoria aparentă a planetelor pe cer când acestea par nemișcate pentru un timp. ♦ ~ spațială (sau cosmică) = satelit artificial sau vehicul cosmic plasat pe o orbită în jurul Pământului, servind ca laborator sau observator extraatmosferic ori ca rampă de lansare spre alte planete. (< it. station, lat. statio)

STÁȚIE ~i f. 1) Punct de staționare a vehiculelor special amenajat pe o cale de comunicație, destinat urcării și coborârii călătorilor sau încărcării și descărcării mărfurilor. 2) Loc special amenajat în orașe, unde staționează transportul în comun pentru urcarea și coborârea pasagerilor. 3) Centru înzestrat cu un ansamblu de instalații, având diferite scopuri. ~ telefonică. ~ meteorologică. [G.-D. stației; Sil. -ți-e] /<lat. statio, ~onis, fr. station, germ. Station, rus. stanțija

stáție f. (pol stacya, id.). Sec. 17. Popas, etapă. V. stațiune.

STAȚIÚNE s. f. v. stație.

STAȚIÚNE s. f. v. stație.

STAȚIÚNE, stațiuni, s. f. I. 1. (De obicei urmat de determinări) Localitate cu condiții climaterice sau cu ape minerale prielnice sănătății. De sub aripile avionului țărmul rămînea în urmă, presărat cu porturi și stațiuni de odihnă. BOGZA, M. S. 104. Admirabil loc pentru o stațiune climaterică. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 7. 2. (Învechit) Așezare omenească din epocile primitive. Oamenii străvechi... în timpii perioadei glaciare a Europei, se adăposteau în peșterile de la Madeleine... și din alte stațiuni, cufundate azi sub tărîmul Perigordului. ODOBESCU, S. III 79. 3. (Urmat de determinări care arată felul, natura, scopul etc.) Ansamblu de clădiri și de instalații care servesc la îndeplinirea unei anumite operații tehnice. Stațiune de fermentare a brînzeturilor.Se îndreptară spre Bădeni, la stațiunea de mașini și tractoare. MIHALE, O. 13. 4. Centru special amenajat, în condiții de mediu specific, pentru cercetări experimentale într-o anumită ramură a științei. Stațiune meteorologică.Fiecare stațiune experimentală își va întocmi un plan tematic de lucru în înțelegere cu organele agricole locale, publicînd în fiecare an rezultatele cercetărilor întreprinse. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2859. II. (Anat.; determinat prin «verticală», «orizontală», «bipedă» etc.) Poziție caracteristică a corpului, la om și la animale. Omul are o stațiune bipedă și verticală, spre deosebire de animale care au o stațiune patrupedă și orizontală. – Variantă: stáție (DUMITRIU, N. 283) s. f.

stațiúne (climaterică, de cercetare, tehnică, anatomică) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. stațiúnii; pl. stațiúni

stațiúne (climaterică, de cercetare, de operații tehnice, anatomică) s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. stațiúnii; pl. stațiúni

STAȚIÚNE s. v. atitudine, port, poză, poziție, ținuță.

STAȚIÚNE s.f. I. 1. (Liv.) Stație. ◊ Stațiune balneară (sau climaterică) = localitate în care se găsesc ape minerale sau condiții climaterice prielnice sănătății. 2. Ansamblu de clădiri și de instalații care servește la efectuarea unor observații, la îndeplinirea unei operații tehnice sau a activității unei unități de muncă de pe un anumit teritoriu. ♦ Centru special pentru cercetări experimentale. 3. Așezare omenească din epocile primitive. II. Poziție caracteristică a corpului (la om și la animale). III. (Biol.) Totalitatea factorilor care constituie mediul în care se dezvoltă o specie sau o grupare vegetală. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. station, it. stazione, lat. statio].

STAȚIÚNE s. f. I. 1. localitate care prezintă elemente de atracție turistică sau condiții climatice prielnice sănătății, ape minerale etc. 2. ansamblu de clădiri, instalații, laboratoare la efectuarea unor observații, la îndeplinirea unei operații tehnice sau a activității unei unități de muncă de pe un anumit teritoriu. ◊ centru special pentru cercetări experimentale. 3. așezare omenească din epocile primitive. II. poziție caracteristică a corpului (la om și la animale). III. totalitatea factorilor fizico-geografici care constituie mediul de dezvoltare a unui organism vegetal sau a unei biocenoze. (< fr. station, lat. statio)

Intrare: stație

Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular stație stația
plural stații stațiile
genitiv-dativ singular stații stației
plural stații stațiilor
vocativ singular
plural
stațiune substantiv feminin

Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular stațiune stațiunea
plural stațiuni stațiunile
genitiv-dativ singular stațiuni stațiunii
plural stațiuni stațiunilor
vocativ singular
plural