SPÚSĂ ~e f. Ceea ce a fost spus; zisă. ◊ După ~ele cuiva după cum a zis cineva. Din ~ele cuiva din vorbele cuiva. Din (sau după) ~e din ceea ce se vorbește; din auzite. /v. a spune
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SPÚSĂ s. v. afirmație.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
spúsă s. f., g.-d. art. spúsei; pl. spúse
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SPUS, -Ă, spuși, -se, adj., s. f. 1. Adj. Care a fost exprimat prin viu grai. 2. Adj. Care a fost relatat, povestit. 3. Adj. Care a fost menționat. 4. Care a fost destăinuit. 5. Adj. Care a fost explicat, lămuririt. 6. S. f. (Mai ales la pl.) Vorbă. – V. spune.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Spus ≠ nespus
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
spúsul-drácului s. m.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dejá-spús s.n. Spus, cunoscut dinainte ◊ „Ce ar fi acest concept de ironie? Se merge la persiflarea truismelor de toate genurile, la bombardarea tabuurilor, la dinamitarea deja-spusului.” R.l. 7 V 74 p. 2 (din deja + spus; după fr. déja-vu)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink