SPURCÁT¹ s. n. 1. Faptul de a (se) spurca. 2. (Reg.; concr.) Excremente. – V. spurca.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

SPURCAT² -Ă, spurcați, -te, adj. 1. Murdar; respingător, scârbos, scârnav. ♦ Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar. ◊ Expr. Spurcat la gură = care spune vorbe triviale, vulgare. 2. (Despre alimente) Care a venit în contact cu ceva scârbos, murdar și nu mai poate fi mâncat; (despre vase) în care (din același motiv) nu se pun alimente pentru oameni. ♦ Oprit, interzis de biserică (în posturi). 3. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Vrednic de dispreț; mârșav, ticălos. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) Odios, nesuferit; rău, nedrept. 4. Fig. (Adesea substantivat) Eretic, păgân. ♦ (Substantivat, m. art.) Dracul. – V. spurca.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

SPURCÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A SPURCA și A SE SPURCA. 2) Care produce dezgust; dezgustător. 3) fig. (despre persoane) Care comite fapte nedemne; mârșav; josnic; ticălos; nemernic; abject; infam. /v. a spurca
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SPURCÁT adj. 1. v. profanat. 2. v. oribil.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SPURCÁT adj. v. carnal, corupt, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, dezmățat, fizic, imoral, impur, infam, josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, mârșav, murdar, necurat, nedemn, nelegiuit, nemernic, nerușinat, netrebnic, pervertit, rușinos, scelerat, stricat, ticălos, trupesc, vicios.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SPÚRCAT adj. v. deșănțat, imoral, impudic, indecent, necuviincios, nerușinat, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, vulgar.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SPURCÁT s. v. aghiuță, antrax, cărbune, dalac, demon, diavol, drac, excrement, fecale, încornoratul, naiba, necuratul, pustulă malignă, reumatism, satană, tartor.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SPURCÁT s., adj. v. eretic, schismatic.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

spurcát s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

A SPURCÁ spurc tranz. 1) A pune în contact cu ceva murdar; a pângări. 2) fig. (demnitatea, onoarea, reputația etc.) A supune unei batjocuri; a pângări; a profana; a huli. /<lat. spurcare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE SPURCÁ mă spurc intranz. 1) A evacua excrementele; a se scârnăvi; a defeca; a excreta. 2) fig. A se deda la ceva rău, nepermis. 3) A mânca de frupt (în timpul postului). /<lat. spurcare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SPURCÁ vb. 1. v. pângări. 2. v. profana. 3. (BIS.) (pop. și fam.) a se dedulci. (S-a ~ în timpul postului.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SPURCÁ vb. v. batjocori, compromite, dedulci, defeca, dezonora, drăcui, ieși, înjura, necinsti, ocărî, ridiculiza, silui, terfeli, viola, zeflemisi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

spurcá (-c, -at), vb. – 1. A păta, a mînji, a murdări. – 2. (Înv.) A silui, a viola. – 3. A atinge mîncarea de post cu ceva de dulce. – 4. A pîngări, a profana. – 5. A deschide un abces. – 6. În jocurile de copii, a greși lovitura. – 7. (Refl.) A se mînji, a se murdări, a-și evacua excrementele. – 8. (Refl.) A mînca de dulce în zi de post. – 9. (Refl.) A se corupe, a se dedulci, mai ales la lucruri interzise. – Megl. spurc(ari). Lat. spŭrcāre (Pușcariu 1637; REW 8193), cf. it. sporcare. – Der. spurc, s. n. (furuncul, abces, tumoare infecțioasă; reumatism articular), deverbal, sau din lat. spurcus (REW 8194; Candrea); spurcăciune, s. f. (murdărie, lucru spurcat, scîrnăvie; dihanie, lighioană, animal murdar, se zice în general despre animalele sălbatice a căror carne nu se mănîncă; persoană de altă religie decît cea ortodoxă; pl., bube-dulci, impetigo); spurcat, adj. (murdar, respingător; s. n., dracul). Din rom. provine mag. szpurkát (Pușcariu, Dacor., VII, 474).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

spurcá vb., ind. prez. 1 sg. spurc, 3 sg. și pl. spúrcă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

spurcat, spurcați s. m. (intl.) polițist.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

spurcat la gură expr. care spune vorbe triviale / vulgare.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink