SPICUÍRE, spicuiri, s. f. Acțiunea de a spicui și rezultatul ei; spicuială. – V. spicui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

spicuíre s. f., g.-d. art. spicuírii; pl. spicuíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SPICUÍ, spicuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A culege spice (1) din lan; a aduna spicele rămase după secerat. 2. Fig. A culege (de ici, de colo), a extrage (materiale documentare) din diferite izvoare (alegând dintr-o cantitate mai mare). [Prez. ind. și: spícui] – Spic + suf. -ui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A SPICUÍ ~iésc tranz. 1) (spice) A strânge după secerat. 2) (idei, date, informații) A extrage selectiv (din diferite izvoare). /spic + suf. ~ui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SPICUÍ vb. v. înspica.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

spicuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spicuiésc, imperf. 3 sg. spicuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. spicuiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink